Olguța Vasilescu explică de ce a făcut nunta în Postul Paștelui. „Înainte de orice, in Postul Pastelui e bine sa nu urăști. O predica la care…”

0 52

Lia Olguța Vasilescu este criticată pentru că făcut nunta în Postul Paștelui. Cel mai critia fost liderul PNL Ludovic Orban.

„Suntem în Postul Paştelui. Orice român credincios, care respecta tradiţia, care îşi respectă semenii, ştie că în Postul Paştelui nu se fac nunţi. Ce credeţi ca am vazut la televizor? Toată ciuma roşie, toţi cei care se băteau cu cărămida în piept ca ei fac referendumul pentru familie, arătându-şi ca nişte farisei credinţa, dar nu în Dumnezeu, ci în idolii la care nu au voie sa se închine, s-au dus şi au sărbătorit la nuntă, sfidând pe toţi românii care cred în Dumnezeu, care respectă tradiţia bisericii şi care ţin în această perioadă Postul Paştelui”, a spus Orban, citat de G4Media.

Olguța Vasilescu explică de ce a făcut nunta în Postul Paștelui. „Înainte de orice, in Postul Pastelui e bine sa nu urăști. O predica la care…”

Lia Olguta Vasilescu: „Cununia religioasă a avut loc in 24 Februarie, deci intr-o perioada in afara Postului Pastelui. La petrecerea de nunta a fost inclusiv meniu de post pentru cei care au dorit.

Înainte de orice, in Postul Pastelui e bine sa nu urăști. O predica la care a lipsit Ludovic Orban care nu mai are subiecte de campanie electorală decât atacul la nunta noastră. Dacă nu au cu ce să se laude, împroșcă venin! Atât pot, atât fac!

P.S. Tonalitatea de la atacarea “păgânilor” mi-a amintit de tonalitatea de la mitingul unde întreba:”Cineeeeee esteeee generaaaaalul…” La fel de penibil…”

Recomandari