O proasta incurabilă! După ce-a anunţat că va muta ambasada României din Israel la Ierusalim, Dăncilă spune că n-a spus!

0 50

Halucinant! Vasilica Dăncilă nu doar că nu mai poate citi nici de pe hârtie, dar uită seara ce-a spus ea însăşi dimineaţa. Iată ce-a declarat în această seară la Antena 3 pe tema mutării ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim:

„Nu am spus eu voi muta ambasada, am spus că trebuie să respectăm Constituţia. Declaratia presedintelui şi modul în care s-a exprimat, vorbind de ignoranţă, nu a făcut decât să mă dezamăgească, pentru că eu am avut o abordare corectă şi am luat în calcul faptul că Constituţia trebuie respectată şi opinia mea este că trebuie să facem acest pas, dar este o opinie personala, important este să respectăm Constituţia”.

Cu doar câteva ore în urmă, aceeaşi Dăncilă anunţase cu mare tam-tam, în asistenţa unei săli întregi, că va muta ambasada la Ierusalim! Iată declaraţia:

„Guvernul României a iniţiat de atunci un proces de evaluare a oportunităţii mutării ambasadei României la Ierusalim. De aceea, sunt încântată să anunţ astăzi, în faţa audienţei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în procesul decizional din ţara mea şi în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României, şi Guvernul pe care îl conduc vom muta Ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”.

Iohannis a pus-o la punct
Anunțul intempestiv făcut de Viorica Dăncilă, privind decizia de a muta Ambasada României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, a fost taxat dur de președintele Klaus Iohannis.

Prin intermediul unui comunicat de presă, șeful statului spune că viorica Dăncilă „demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranță în domeniul politicii externe și în ceea ce privește luarea unor decizii importante ale statului român”.

Klaus Iohannis e ferm: „Decizia finală aparține Președintelui României”.

Recomandari