Nicușor Dan și Firea, egalitate în cotele de la casele de pariuri/Cotele de la sectoare

Plecat ca mare favorit în cursa pentru primăria București, Nicușor Dan se vede ajuns de Gabriela Firea cu mai puțin o săptămână înainte de alegeri. Doar în cotele pariorilor, nu și în sondajele de opinie.

Când au apărut primele pariuri pe șansele cadidaților la primăria București, Nicușor Dar era super-favorit. Unele case de pariuri îl creditau și cu 1,25/1. Firea era departe de candidatul dreptei, unele case de pariuri creditând-o cu o cotă de 3,5/1 (cine paria 100 de lei pe Firea cîștiga 350).
Candidatul PSD  a recuperat încrederea specialiștilor în pariuri. Gabriela Firea avea o cotă de 2,5/1, aflându-se tot în urma lui Dan (cota 1,4/1) după cum se vede în facsimilul de mai jos care datează de pe 25 august.

Deși nu au apărut sondaje de opinie care să le schimbe fundamental opinia, specialiștii în pariuri au modificat, azi, cotele. Pentru prima oară, Gabriela Firea și Nicușor Dan sunt la egalitate perfectă. Ce ne spune asta? Că fiecare vot contează. (Facsimil Jos, cotele din 21 septembrie).

Potrivit pariorilor, jocurile sunt făcute în trei sectoare sectorul (1,3 și 4), în alte trei lupta fiind foarte strânsă:
SECTOR 1: Clotilde Armand (cota 1,15 /1) Vs Dan Tudorache (cota 2,5/1)
SECTOR 2: Cristian Popescu (1,6) Vs Radu Mihaiu (2,2)
SECTOR 3: Robert Negoiță (1,05)  Vs Adrian Moraru (8/1)
SECTOR 4. Daniel Băluță (1,1) Vs Simona Spătaru (5/1)
SECTOR 5 Daniel Florea (1,8/1) Vs  Cristian Băcanu (2,2/1)
SECTOR 6 Ciprian Ciucu (1,35/1) Vs Gabriel Mutu (2,5/1)
Notă. Cu cât cota unui candidat este mai mică, cu atât are mai multe șanse.
În alte sondaje (neactualizate), Dan are prima șansă cu o cotă de 1,5/1.

Loading...

Recomandari