Nicolae Moga a intrat în pâine la Ministerul de Interne. Noul ministru a făcut câteva declarații care au stârnit reacții diverse în presă. Ministrul a spus că nu a dorit să ocupe această funcție, dar dacă tot i s-a dat, va face tot ce îi stă în putință să ducă treaba la bun sfârșit. Acesta a vorbit și despre protestul din 10 august 2018, atacând atât jandarmii cât și protestatarii.

Nicolae Moga, noul ministru de Interne: „Îmi pare rău că nu am putut să îi dau un buchet de flori doamnei Carmen Dan”

Noul ministru de Interne a declarat în prima sa apariție în fața presei că 10 august a fost un eveniment nefericit. Acesta a spus că acolo au fost lucrurile combinate. A luat partea românilor, dar și a jandarmilor. A spus că de vină au fost ambele tabere la protestul din 10 august și că acest dosar trebuie lămurit conform legii și niciun vinovat nu ar trebui să scape, fie că este jandarm sau protestatar.

Apoi, Moga a mărturisit că nu vrea să se trezească la ușă cu toți comandanții de arme în fiecare dimineață și că el este cel care va face controale, dacă va fi necesar, la toate structurile din cadrul instituției. A mai mărturisit că nu a preluat nimic de la Carmen Dan, căci fostul ministru are o problemă de sănătate. „Îmi pare rău că nu am putut să îi dau un buchet de flori”, a mai spus Moga.

Citeste si:

nicolae moga, noul ministru de interne la sediul institutiei
Nicolae Moga a spus că evenimentul 10 august 2018 a fost unul nefericit. Sursa foto: Digi 24

„Nu am vrut să ocup această funcție, dar dacă tot a fost să fie…”

„Am stabilit împreună modalitatea de lucru. În primul rând, prioritatea zero este siguranța cetățeanului. Am stabilit o modalitate de lucru instalând respectul reciproc. De asemenea, am stabilit lucrurile care mă deranjează și nu le accept. La noi, aici, trebuie să se instaleze adevărul. Urăsc minciuna”, a spus Moga în primul său discurs public ca ministru.

„Le-am spus colegilor că nu doresc ca la ușa mea să vină toți comandanții de arme în fiecare dimineață, ci mă voi duce eu la toate structurile din MAI și voi analiza cu celeritate toate problemele pe care le au. O să stabilim modalitatea noastră de comunicare. Nu am avut întâlnire cu biroul de comunicare. Vă spun că trebuie să mă obișnuiesc cu această clădire, să văd aparatul central. Am cerut ieri organigrama, funcțiile. Nu am vrut să ocup această funcție, dar dacă tot a fost să fie ne apucăm de această treabă”, a mai spus ministrul.

Articolul Nicolae Moga, noul ministru de Interne, în prima zi: „Nu am vrut să ocup această funcție. Nu vreau comandanții de arme la ușa mea” apare prima dată în Stiri Mondene.