Năsui, făcut muci de Popescu pe tema avizelor necesare pentru măsurile de sprijinire a IMM-urilor

0 1

Virgil Popescu, actualul ministru al Energiei și fost ministru al Economiei, îl contrazice pe ministrul Economiei, Claudiu Năsui, care spusese cu două zile în urmă că mai are nevoie de avize de la Comisia Europeană pentru continuarea celor trei măsuri de sprijin pentru IMM-uri intrate în vigoare anul trecut.

Pe 9 ianuarie, actualul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, a declarat într-un interviu pentru StartupCafe că ”Fiecare dintre cele 3 scheme mai are nevoie de un aviz, de proceduri de la Comisia Europeană și ne trebuie și pentru schema 3”. Întrebat explicit de reporter dacă aceste scheme de sprijin nu sunt sigure, Năsui a spus: ”Nu… Mă lupt ca să fie, deci găsim soluții, suntem în modul de a găsi soluții, dar eu vă zic care este situația în momentul de față”.

În replică, Virgil Popescu (PNL), de la care Năsui (USR PLUS) a preluat mandatul de ministru al Economiei, a declarat pentru G4Media.ro că nu mai este nevoie de avize de la Comisia Europeană.

”Există aprobarea Comisiei Europene pentru suplimentarea schemei 2 și pentru extinderea perioadei de contractare pentru toate cele trei scheme de ajutor până la 30 iunie 2021. Nu mai trebuie nici un aviz de la Comisia Europeană, procedura ce mai trebuie urmată este un ordin comun de la ministrul Economiei și ministrul Fondurilor Europene, astfel încât să se prelungească până la 30 iunie măsurile, precum și un act adițional la contractul de administrare a celor trei scheme între Ministerul Economiei și Ministerul Fondurilor Europene”, a declarat pentru G4Media.ro Virgil Popescu.

De altfel, Comisia Europeană a dat la începutul lunii decembrie avizele formale pentru continuarea celor trei scheme de ajutor.

Contactați de G4Media.ro, reprezentanții Ministerului Economiei au revenit asupra declarației inițiale. ”Este o neintelegere cu privire la masurile de ajutor de stat. Doar masura 3 are nevoie de aviz, iar procedurile sunt in curs de finalizare”, a transmis un reprezentant al ministerului.

Context. Cele trei măsuri de sprijin au ca scop sprijinirea antreprenorilor afectați de criză și au fost lansate în 2020. Măsura 1 prevede microgranturi de câte 2.000 de euro, Măsura 2 – ajutoare pentru capital de lucru, Măsura 3 – ajutoare de investiții de câte 50.000-200.000 de euro pentru IMM. (Foto: Virgil Popescu si Claudiu Nasui, sursa InquamPhotos)

Recomandari