Mizerabilul Vâlcov, ATAC la Orange, Vodafone și RCS&RDS/DIGI: Un operator, care are și o televiziune în cadrul său, a plătit un impozit pe profit de 1.577 lei la o cifră de afaceri de 3,3 miliarde de lei

Darius Vâlcov a motivat introducerea taxei de 3% din cifra de afaceri, în comunicații, și pe comportamentul incorect pe care l-ar avea operatorii telecom raportat la impozitul pe profit datorat statului. „Cei doi mari jucători de pe această piață (n.a Orange și Vodafone) au plătit anul trecut un impozit pe profit de 7,2 la mie, respectiv 9 la mie, dacă raportăm la cifra de afaceri. Un al treilea, care nu aș vrea să-i dau numele, dar are și o televiziune în cadrul său (n.a RCS&RDS/DIGI), a plătit un impozit pe profit de 5 la 10 milioane, adică în traducere liberă 0,00005%. Mai exact 1577 lei la o cifră de afaceri de 3,3 miliarde de lei.”, a spus Vâlcov.

Ce declarații a făcut Darius Vâlcov (de la minutul 13:10) cu privire la schimările pe care le aduce în comunicații Ordonanța de Urgență aprobată vineri seara:

„În domeniul comunicațiilor s-a stabilit un nivel minim de aproximativ 1 miliard de euro privind vânzarea licențelor 5G. S-a ținut cont de experiența altor state din UE, și aici ne referim concret la Italia, unde aceste frecvențe s-au vândut cu 6,5 miliarde de euro, un stat de aproximativ 3 ori mai mare decât România.
Totodată s-a stabilit un nivel minim de aproximtiv 2 miliarde de euro pentru prelungirea licențelor 3G, licențe care expiră parțial în 2020 și în 2022.

Totodată pentru cei care activează în acest sector s-a stabilit o taxă care se va plăti către ANCOM, de 3%, taxă care va fi folosită de ANCOM pentru digitalizarea aparatului administrativ de stat. Această taxă vine și ca urmare a unui comportament analizat și care a fost considerat incorect de Guvernul României al celor care ar fi trebuit să plătească taxe pe profit din acest domeniu.

Și avem și câteva exemple: cei doi mari jucători de pe această piață au plătit anul trecut un impozit pe profit de 7,2 la mie respectiv 9 la mie dacă raportăm la cifra de afaceri. Un al treilea care nu aș vrea să-i dau numele, dar are și o televiziune în cadrul său, a plătit un impozit pe profit de 5 la 10 milioane, adică în traducere liberă 0,00005%. Mai exact 1577 lei la o cifră de afaceri de 3,3 miliarde de lei.”, a spus Vâlcov.

Ce afaceri au avut în 2017 Orange, Vodafone și RCS&RDS/DIGI

Orange România, liderul pieței de comunicații mobile, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 5,36 miliarde de lei și un profit net de 319,3 milioane de lei, la un număr mediu de 2361 angajați, conform datelor de la Ministerul de Finanțe.

Vodafone România, al doilea mare operator de comunicații mobile, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 3,65 miliarde de lei și un profit net de 59,3 milioane de lei, la un număr mediu de 2508 angajați.

RCS&RDS / DIGI, care deține și televiziunea DIGI24, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 3,33 miliarde de lei și un profit net de 294,5 milioane lei, la un număr mediu de 11.703 angajați.

Grupul de firme Telekom România ( fostele Romtelecom și Cosmote) nu au afișate date pe 2017 la Ministerul de Finanțe.

Loading...

Recomandari