Mircea Badea, sunat de o pensionară care avea în îngrijire o persoană paralizată. Momentul sfâșietor povestit în direct de realizatorul Antena 3

Mircea Badea a povestit unul dintre cele mai emoționante momente prin care a trecut recent. Realizatorul Antenei 3 a povestit aseară la „În gura presei” de ce a refuzat anumite persoane care voiau să doneze la Teledonul organizat duminică, 29 martie.

Mircea Badea, moment emoționant în timpul teledonului de duminică

Prezentatorul tv a spus că nu l-a lăsat inima să accepte bani de la persoane care abia au din ce trăi, spunând că au sunat mulți pensionari bolnavi.

Unul dintre apelurile pe care Badea le-a preluat duminică la prânz a fost al unei pensionare care dorea să dea toți banii strânși pentru… acel moment trist al vieții, iar asta l-a mișcat profund pe realizator.

Cât a donat realizatorul de la Antena 3

„Încă îmi băngăne capul. M-a sunat o doamnă, nu știam cum să-i spun că, haideți, doamnă, să luăm de la bogați. Sărmana, era pensionară, avea 3 lei pe lună, sora dânsei în casă, paralizată, avea grijă de ea 24 din 24…”, și-a început povestirea Badea.

„Voia să doneze banii pe care îi strânsese pentru un anumit moment în viață, când se termină, gen, viața. Am ținut-o de vorbă, i-am zis doamnă, haideți, mai facem o glumă, nu, nu pot”, a completat.

Realizatorul a recunoscut că i s-a făcut milă de acea femeie și de alți oameni amărâți care au vrut să doneze: „Stați, doamnă, că mai e timp. Săptămâna viitoare mai trebuie să-ți cumperi cartofi. Deci, bun”.

Mircea Badea a dezvăluit aseară și ce sumă a donat el pentru utilarea spitalelor greu încercate în această perioadă. Realizatorul a spus că a dat 5.000 de lei, după terminarea teledonului și că donația a fost făcută online.

A răspuns câtorva critici de pe internet, care i-au spus că a dat prea puțini bani: „Dacă aveam profit de sute de mii de euro cum sunt unii artiști care cântau cu bani de la primărie, donam și eu mai mult”.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More