Meşteşug tradiţional celebru, acum pe cale de dispariţie: „Să vă arăt un topor făcut de mine acum 40 de ani. Mai ţine o viaţă de om. Păi, se compară cu rahaturile pe care le găsim de-a gata acuma?”

Meşteşug tradiţional celebru, acum pe cale de dispariţie: „Să vă arăt un topor făcut de mine acum 40 de ani. Mai ţine o viaţă de om. Păi, se compară cu rahaturile pe care le găsim de-a gata acuma?”

Străvechiul meşteşug al prelucrării fierului doar cu ciocanul, focul şi nicovala mai este practicat în judeţul Galaţi doar de câţiva septuagenari, care se tem, pe bună dreptate, că meseria se va stinge odată cu ei.

Oricât ar părea de ciudat în era tehnologiei din ce în ce mai avansate, fierăria lui Costică Neacşu (75 ani), din satul Independenţa (judeţul Galaţi), e renumită în mai multe judeţe. Ce-i drept, e pusă strategic, chiar în buza drumul naţional DN25 ce leagă Galaţiul şi Brăila de Tecuci (şi, apoi, de restul Moldovei), ceea ce înseamnă că pe lângă ea trec zilnic mii de maşini, iar curiozitatea oamenilor se demonstrează a fi cel mai eficient instrument de marketing. Însă nea Costică habar n-are ce-i acela marketing.

I se înoadă limba-n gură când încearcă să pronunţe cuvântul, dar n-are nicio ezitare în a-şi identifica uneltele de fierărie după complicatele nume de origine ba germană, ba evreiască, ba ţigănească. Aflăm de la el ce-i un „şlihthamăr“ şi un „mutărhamăr“, apoi ne arată foalele, barosul, nicovala, platbanda şi pânzuitorul. Le ştie bine şi le mânuieşte cu o îndemânare uluitoare. „D-apoi, domnule. Eu fac treaba asta de aproape şaptezeci de ani. Aveam şase ani când am intrat prima dată în fierărie, să dau la foalele mici – că pe alea mari nu le puteam mişca – şi de atunci n-am vrut să mai plec. Mi-a plăcut, n-am ce să zic, meseria asta, dar şi ea mi-a dat multe la timpul ei“, mărturiseşte Costică Neacşu.

„Potcoava a fost inima fierăriei“

Acum şase decenii, când deja era un fierar în toată regula, la baza meseriei stăteau potcoavele. „Se începuseră ceapeurile (n.r. – Cooperativele Agricole de Producţie), dar încă nu se strânsese şurubul aşa de tare ca după 1980. Prin 1957-1958, tot omul avea cai şi căruţă, nu erau maşini ca acuma, iar la fierărie se încălţau şi caii şi căruţele. Potcoveam şi 10-12 cai pe zi, iar la căruţe era de treabă, nu glumă, că nu erau cauciucuri ca acuma, ci şină de fier pe roată, iar sudura de-abia auzisem de ea.

Făceam totul la ciocan şi nicovală. Potcoava o fost inima fierăriei“, spune fierarul. Pe cât e de luminos e la faţă atunci când povesteşte despre trecutul meseriei, pe atât de tare se întunecă în momentul în care vine vorba despre prezent. Un prezent în care munca meseriaşului a fost înlocuită de maşini, produsele unicat de produse de serie, lucrurile făcute să ţină câteva vieţi de „porcării chinezeşti care se rup în cinci minute“.

„Să vă arăt un topor făcut de mine acum 40 de ani. L-a adus omul să i-l pânzuiesc (n.r. – ascuţire ce implică şi tratament termic). Mai ţine o viaţă de om. Păi, se compară cu rahaturile pe care le găsim de-a gata acuma? Rupi trei topoare ca să tai un copac şi tot nu termini treaba. Care e prea moale, care are lama prea iute şi plezneşte, care are bucşa (n.r. – partea în care intră coada) slabă şi se rupe. Nu mai găseşti lucruri serioase în zilele astea“, conchide Costică Neacşu.

Acum 40-50 de ani în fierăria din Independenţa era ca-n poiana lui Iocan. Zeci de oameni erau acolo mai mereu, care cu treabă , care la căscat gura, iar afacerile mergeau excelent. Acum, muşterii au cam dispărut, odată cu caii şi cu căruţele. Noroc cu curioşii, care se opresc la fierărie ca la un muzeu viu, cerând deseori permisiunea  meşterului să intre şi să vadă. „Unii mă roagă să lucrez ceva, ca să vadă cum se face. Dar ce să lucrezi dacă n-ai comandă în acel moment?

Potcoavele se fac după cal, nu după ureche! Unora le-am mai arătat cum se face o caia (n.r. – cui pentru potcovit) sau un cui. Li s-a părut nu ştiu cum că am ciocănit fierul minute în şir pentru un cui. Păi, domnule, aşa era munca noastră: cu multă sudoare. Ăştia de acuma nu ştiu cum e treaba cu sudoarea. Toată ziua îs la televizor, la calculator şi la telefon. Nu mai au timp să muncească“, spune meşterul.

Citeste mai mult: adevarul.ro

Loading...

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More