Mesajul răvășitor pe care un supraviețuitor al coronavirusului din SUA l-a scris pe geam doctorilor a devenit viral – FOTO

Perioada această de psihoză cauzată de un inamic invizibil cărora mulți au început să nu îi mai pronunțe numele scoate la iveală care sunt adevărații eroi din viața noastră: medicii.

Mesaj plin de emoție al unui supraviețuitor al coronavirusului din America adresat medicilor

Un bărbat de 38 de ani din Ohio, Statele Unite, a vrut să mulțumească doctorilor care l-au tratat de COVID-19 în spital în maniera sa. Felul în care a făcut-o i-a emoționat până la lacrimi pe internauți, dar mai ales pe doctori.

Nic este tatăl a trei copii și a fost printre primii pacienți descoperiți cu coronavirus din statul american Ohio. A fost internat în Cleveland Clinic, unde medicii s-au purtat ireproșabil cu el.

„Această fereastră a avut cel mai mare impact asupra mea”

Nic a povestit pentru presa din SUA că doctorii au fost la un moment dat lipsiți de putere, în primele zile când se afla la Terapie Intensivă, și au pregătit familia bărbatului inclusiv pentru acel moment pe care nu și-l dorește nimeni.

Lucrurile s-au schimbat, iar medicii au reușit miracolul: bărbatul a fost recuperat și întors la viața lui normală, fapt pentru care Nicholas a vrut să mulțumească lăsând un mesaj răvășitor.

În ziua externării, medicii au găsit pe geamul salonului unde fusese Nic următorul mesaj: „Această fereastră a avut cel mai mare impact asupra mea în toată viața mea. V-am privit pe acest geam când ați avut nopți albe și nopți ceva mai bune și vreau să vă mulțumesc pentru că sunteți niște eroi adevărați. (…) Astăzi, părăsesc secția de Terapie Intensivă schimbat datorită vouă. Sunt plin de speranță și sper să mă fi schimbat în bine. Vă doresc să fiți binecuvântați în continuare”.

Oamenii au reacționat imediat la povestea aceasta, iar mesajul pacientului a făcut înconjurul Americii. „Chestia asta m-a atins”; „Lumea este plină de oameni minunați”; „Doctorii aveau nevoie de mulțumirea ta pentru munca pe care au depus-o. Ce scrisoare frumoasă”, sunt câteva dintre comentariile primite de Nic.

coronavirus
Nic a scris cu carioca un mesaj de mulțumire pentru medicii de la Cleveland Clinic. Foto: boredpanda.com
ADVERTISEMENT
Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More