”Noaptea ca hoții”, ”Campania Fără penali câștigă teren”, ”Dragnea: În 2019 punctul de pensie va ajunge la 1265 lei”, ”Rectificare bugetară: Primăria alocă încă 10 milioane pentru catedrala neamului” – acestea sunt câteva dintre mesajele afișate marți seară de trupa Massive Attack pe ecranele gigantice de la Arenele Romane, unde a susținut un concert, relatează G4Media.ro.

Trupa britanică e cunoscută pentru mesajele de protest și acțiunile de solidaritate cu victimele opresiunilor din întreaga lume. În timpul concertului din Istanbul din 2014, Massive Attack a proiectat pe ecrane numele victimelor care au murit în timpul protestelor anti-Erdogan, amintește G4Media.