Merita felicitata de toata Romania! La doar 14 ani Laura-Maria a fost PREMIATA de NASA si UNESCO! ”Are o inteligenta mult peste medie!”

0 47

O elevă de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa a obţinut premiul al III-lea la un concurs de eseuri organizat de UNESCO, în Japonia.

Laura-Maria Dumbravă a concurat alături de 13.000 de elevi din 148 de state! Tema concursului a fost „Clădirea păcii în inimi şi în minte” iar eseul a fost scris în limba engleză. Nu este primul premiu important câştigat de tânăra de 14 ani. Fata a fost premiată şi de NASA.

Totul începe cu mine”. Sunt cuvintele cu care şi-a început eseul tânăra de 14 ani. Fata a reuşit să cucerească juriul de pestre mări şi ţări, inspirându-se din vorbele lui Dalai Lama.

Prima oară trebuie să îţi găseşti pacea interioară, apoi să o extinzi către prieteni, către familie, iar apoi spre tot globul, a declarat tânăra conform Digi24.ro.

Tema concursului, „Clădirea păcii în inimi şi în minte”, i s-a potrivit ca o mănuşă tinerei. Eseul său a fost ales dintre alte 13.000 depuse, online, de elevi din întreaga lume. În eseu, fata a mai vorbit şi despre alte proiecte ale sale.

Laura-Maria Dumbravă, elevă: Am contribuit la păstrarea păcii prin proiectarea a două staţii spaţiale pentru care am fost răsplătită, doi ani la rând, cu premiul întâi.

Este vorba despre concursurile organizate de NASA, la care Maria a participat alături de colegii săi. Profesorul Ion Băraru, cel care, de 11 ani, îi pregăteşte pe campionii concursurilor organizate de NASA, spune că a fost surprins că Maria, elevă în clasa a VIII-a, a participat la o competiţie din domeniul uman.

Prof. Ion Băraru, şeful Centrului de Excelenţă, Constanţa: Are o inteligenţă peste medie. Este ceea ce se cheamă un elev de excelenţă.

Fata nu s-a hotărât încă dacă va urma o facultate în România sau peste hotare.

Recomandari