Mercedes facut in Romania! Daimler a cumpărat o suprafață uriașă de teren într-un oraș de la noi.

0 36

Daimler a achiziționat o suprafață uriașă de pământ lângă uzina de cutii de viteze de la Sebeș unde este posibil ca germanii să deschidă o uzină de motoare, dar nu este exclusă nici variantă unei uzine de producție a automobilelor Mercedes.

Producătorul auto Daimler are în plan să devină cel mai mare producător premium din lume și să depășească astfel actualul lider, BMW. Pentru a atinge acest obiectiv, Dieter Zetsche, preşedintele consiliului de administraţie al Daimler AG, a declarat că este nevoie de o nouă uzină. Iar aceasta ar putea fi construită în România, anunță mercedesblog.ro și preluat de digi24.ro.

În urmă cu o lună, Dieter Zetsche, preşedintele consiliului de administraţie al Daimler AG declara: „Decizia privind o nouă uzină este un proces foarte raţional în care comparăm toate aspectele legate de nivelul educaţional, disponibilitatea forţei de muncă, logistică, infrastructură, cât de uşor este să faci afaceri în acea ţară, distanţa faţă de furnizori şi clienţi.

România poate fi o soluţie. În România avem o experienţă pozitivă datorită fabricii de cutii de viteze, care este una foarte bună. Şi reprezintă un avantaj pentru România faptul că avem acolo o uzină pentru cutii de viteze”.

Recomandari