Medic în pandemie: „O pacientă care s-a întors din ATI a plâns o săptămână continuu. Povestea că a văzut «mulţi saci negri plecând»” INTERVIU

0 49

Ovidiu Ciobotaru este medic la Spitalul Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad, iar în momentul în care pandemia de COVID-19 a debutat în România se pregătea să demisioneze. Nu doar că a renunţat să mai plece din unitatea medicală, însă a cerut să fie transferat la una dintre secţiile unde ajungeau cazurile grave,scrie Adevărul.

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, dr. Ovidiu Ciobotaru vorbeşte despre cum a trăit anul pandemiei în prima linie de luptă cu virusul, despre temerile şi greutăţile întâmpinate, dar şi despre nevoia pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 de a fi încurajaţi şi ajutaţi să depăşească traumele psihologice provocate de boală.

De asemenea, medicul subliniază că singura şansă de a reveni la normalitate este ca rata de vaccinare să ajungă la 70%, iar pentru asta e nevoie de un efort comun din partea statului, a Bisericii şi a societăţii.

Ovidiu Ciobotaru explică şi de ce nu este de acord cu ozonaterapia, o terapie medicală alternativă care se practică în unele spitale publice din România, deşi nu este prevăzută în protocoalele OMS şi ale Ministerului Sănătăţii.

Weekend Adevărul: Domnule doctor, anticipaţi în urmă cu un an proporţiile crizei sanitare provocate de COVID-19 în România? Cum priveaţi situaţia din Asia la începutul lui 2020?

Iniţial, nu îmi făceam nici un fel de griji cu privire la COVID-19. Urmăream ştirile pe această temă, dar nu mă gândeam că vom ajunge să trăim această pandemie. Când a devenit destul de clar că nu vom scăpa de virus, undeva prin luna martie, m-am apucat să citesc despre virus.

Pe masură ce mă documentam, am început să mă îngrijorez din ce în ce mai tare. Am văzut că are o rată mare de transmitere, multe cazuri sunt asimptomatice sau cu simptome uşoare, mortalitate mare, nici un tratament disponibil şi am început să realizez că nu vom putea opri pandemia. Au fost vreo două săptămâni destul de grele în care chiar m-am temut pentru sănătatea mea. Am avut inclusiv insomii în acea perioadă.

După ce am trecut de frica iniţială, mi-am dat seama că oricum nu avem scăpare şi în final tot în faţa virusului vom ajunge, aşa că m-am oferit să îmi ajut colegii din secţia de Boli Infecţioase, eu fiind medic de medicină internă. La acel moment erau doar doi medici pe secţie şi aveau mare nevoie de ajutor. Eu în acea perioadă intenţionam să plec definitiv din spital, spre mediul privat. Aşadar am revenit în spital şi am cerut să fiu mutat de pe secţia de Medicină Internă, pe secţia de Boli Infecţioase.

Medicul Ciobotaru în faţa pavilionului Boli Infecţioase, unde a ales să lucreze în timpul pandemiei, deşi era decis să plece în privat

Spitalul din Bârlad este unitate suport pentru pacienţii COVID-19. Cum a fost primită această decizie de corpul medical? Pe plan local, a stârnit controverse, fiind speculată şi de politicieni, care  au lansat acuzaţii cum că viaţa pacienţilor bârladeni este în pericol, sau că medicii de la spitalul din Vaslui ar trata cu dispreţ pacienţii care vin din zona Bârladului.

Decizia a fost primită rău de către corpul medical. Nemulţumirea a fost mare mai ales în rândul medicilor din specialităţile chirurgicale. Dar dacă se decidea invers, să se transforme Spitalul Judeţean Vaslui în spital suport COVID-19, ar fi fost nemulţumit corpul medical de acolo.

Indiferent de cum ar fi fost luată decizia, spitalul care nu era transformat în suport COVID-19 urma să trateze un numar dublu de pacienţi. Spitalul din Vaslui este comparabil ca populaţie deservită şi ca numar de pacienţi cu spitalul din Bârlad. Inclusiv eu am fost nemultumit iniţial de decizie.

De ce?

Mai mult din cauza faptului că la spitalul din Vaslui, Consiliul Judetean a investit foarte multi bani, în timp ce în ultimii 5 ani la spitalul din Bârlad nu a dat nici un ban. Investiţiile la spitalul bârladean au venit doar de la Primărie si Consiliul Local. Pacienţii din zona Bârladului sunt într-adevăr foarte nemultumiţi de decizie, pentru ca trebuie sa meargă în alt oras pentru îngrijiri medicale. Unii pacienţi povestesc că au trăit experienţe neplăcute când s-au adresat spitalului din Vaslui. Scăderea calităţii actului medical este un efect nedorit, ce poate să apară în condiţiile creşterii bruşte a numărului de pacienţi.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-aţi înfruntaţi în anul 2020?

Cel mai greu a fost la început până am depăşit frica de boală. Adică acele două săptămâni când am realizat că virusul este mult prea contagios ca să poată fi oprit. După ce au trecut acele două săptămâni, lucrurile au intrat într-o nouă formă de “normal”. Adică m-am obişnuit cu ideea că ne asteaptă o pandemie şi am luat lucrurile ca atare. Restul a cam venit de la sine.

Câţi pacienţi COVID-19 aţi tratat?

Am tratat peste 300 de pacienţi de la începutul pandemiei.

Au fost cazuri cu evoluţii imprevizibile? Pacienţi care au pierdut lupta cu COVID-19?

Am avut un caz recent, o forma critică de boală, care a mers foarte, foarte greu. După ce două săptămâni s-a luptat cu boala în sectia de Terapie Intensivă şi respiraţia începuse să se amelioreze, a luat o bacterie din spital- Clostridium difficile- care determină diaree. Organismul era deja foarte slăbit de lupta cu boala şi nu a mai făcut faţă. A fost un pacient care chiar şi-a dorit să trăiască şi a luptat pentru asta cât a putut.

Formele uşoare nu le mai internăm decât foarte rar, le internam la începutul pandemiei când încă nu ştiam foarte multe despre virus. Formele medii le internăm dacă sunt foarte simptomatice şi în general au o evoluţie bună.

Problemele încep la formele severe, adică cele care au scăzut procentul de oxigenare al sângelui, adică saturaţia cu oxigen a hemoglobinei. Dacă este 94% sau mai mică este încadrată ca formă severă. De asemenea, dacă este afectat peste 50% din volumul pulmonar este încadrată ca formă severă. Astfel de cazuri sunt puţin mai grele, necesită un tratament mai complex, inclusiv administrare de oxigen. Aceste cazuri prezintă risc vital, adică le este ameninţată viaţa şi suntem puţin mai rezervaţi în privinţa prognosticului. Trebuie neapărat să fie internate, nu este deloc recomandat să fie tratate la domiciliu.

Mai sunt si cazurile critice, adică acei pacienţi care necesită ventilaţie invazivă, adică intubare, sau ventilaţie non-invazivă, în care este administrat oxigen cu presiune crescută, printr-o mască fixă pe faţă, pentru a ajuta pacientul să respire. Aceşti pacienţi sunt internaţi în ATI şi au un prognostic rezervat.
Sunt din păcate mulţi pacienti care pierd lupta cu boala, în special cazurile critice. Trebuie să înţelegem că din această boală se moare, nu este ceva de neglijat. O pacientă care s-a întors din ATI a plâns o săptămână continuu. Povestea că a vazut “mulţi saci negri plecând din ATI”.

Cum se repartizau pacienţii pe secţii? Sunt perersoane  care nu au înţeleg că pacienţii COVID-19 sunt trataţi şi de medici de alte specialităţi, nu doar de infecţionişti ori pneumologi.

În spital sunt câteva secţii care tratează în medie cazuri mai severe, precum Boli Infecţioase, Medicină Internă sau Pneumologie şi ATI unde sunt tratate cazurile critice. Dar cazuri severe sunt şi pe alte secţii, precum Neurologie sau Chirurgie. În general, cazurile mai uşoare sunt direcţionate către secţiile chirurgicale.

În toate ţările medici cu diverse specialităţi tratează COVID-19. Şi la noi la fel, tot spitalul este suport COVID-19, toţi asta tratăm. Unii medici au acceptat acest aspect mai uşor, alţii mai greu, probabil unii nu au acceptat acest lucru deloc. Dacă numărul cazurilor va scadea suficient de mult, este posibil ca să ajungem în situaţia în care doar secţiile de Boli Infecţioase să trateze pacienţi COVID-19, iar restul spitalului să îşi reia activitatea.

PACIENŢII AU NEVOIE DE ÎNCURAJĂRI

Care au fost cele mai frecvente simptomatologii ale pacienţilor Covid-19?

În general, pacienţii au febră, tuse, dureri musculare, dureri de cap şi stare generală alterată, acestea sunt cele mai des întâlnite simptome. Dacă pacientul are şi dificultăţi de respiraţie, trebuie neapărat evaluat la spital, ca nu cumva să aibă o formă severă de boală şi să necesite internare.
Deseori, pacientii au si o frică foarte mare dată de boală. O vorba bună şi puţină încurajare face foarte mult.

Sunt pacienţi, care deşi s-au vindecat de COVID-19 au rămas cu sechele, persoane care se plâng că nu le-au revenit mirosul, gustul deşi au trecut 2-3 luni de la boală, care suferă de atacuri de panică, deşi anterior, nu aveau astfel de probleme? Care ar trebui să fie conduita acestor pacienţi, ce le recomandaţi?

Simptomele pe termen lung sunt destul de des întâlnite, dar, în general, nu pun în pericol viaţa pacientului. De obicei constau în oboseală, tuse, sau anxietate. Sunt tratate de cele mai multe ori de către medicul de familie cu tratamente simptomatice, uneori pot necesita evaluare la medicul specialist.
De exemplu, se întâmplă ca formele severe sau critice să se vindece cu sechele pulmonare importante, adică cu fibroză pulmonară, care să dea fenomene de insuficienţă respiratorie. Aceşti pacienţi au dificultăţi de respiraţie, mai ales la efort. În astfel de cazuri este necesar tratament cu oxigen la domiciliu. Referatul pentru oxigenoterapie este făcut de către medicul pneumolog pentru a putea fi decontată procedura de CNAS. De asemenea, sunt reevaluaţi periodic prin Tomografie Computerizată. Aceste cazuri sunt destul de rare, dar există.

Efectele asupra psihicului uman există si nu trebuie neglijate. Se întâmplă des ca pacienţii să fie marcaţi de trecerea prin boală. De cele mai multe ori nu necesită tratament, dar în cazurile  mai grave poate fi necesară intervenţia unui psiholog sau psihiatru.

Pacienţilor le recomandăm la externare să fie reevaluaţi ambulatoriu de către medicul de familie, după ce termină perioada de izolare, mai ales dacă au simptome. Revin la consultaţie un procent mic de pacienti, care dezvoltă simptome severe şi sunt trimişi de medicul de familie.

Referitor la pacienţii izolati la domiciliu, care, după 15 zile, reintră în rutina cotidiană fără a mai efectua testul COVID-19. Pot reprezenta ei un pericol de infectare în cazul în care ar fi în continuare pozitivi?

Pacienţii sunt contagioşi cu 2-3 zile înainte de apariţia simptomelor şi aproximativ 7-10 zile după debutul acestora. Cele mai importante epidemiologic sunt acele 2-3 zile înainte de debutul bolii, deoarece pacienţii nu ştiu că urmează să facă boala şi sunt mai relaxaţi în privinţa măsurilor de protecţie. După ce au început simptomele, ar trebui ca măcar un semn de întrebare să apară în mintea acestora şi să fie mai precauţi, mai ales pentru sănătatea oamenilor din jurul lor.
După 7-10 zile de la debutul simptomelor pacienţii nu mai transmit boala. Toate studiile care au investigat acest aspect au arătat că virusul poate persista chiar şi 2 luni în organism, dar pacienţii nu mai sunt contagioşi. Ca virusul să se transmită, trebuie să se multiplice în numar mare în organism, situaţie care dureaza maxim 10 zile după debutul simptomelor.

O ACHIZIŢIE CONTROVERSATĂ

La sfârşitul anului trecut aţi avut o dispută în CL Bârlad în cazul achiziţionării aparatului de ozonoterapie. De ce nu aţi fost de acord cu această achiziţie?

Medicina modernă functionează în baza unui cod de etică şi deontologie medicală. Eu nu am voie să fac ce vreau pacienţilor, am voie să le administrez acele tratamente care sunt recomandate în boala respectivă de către societăţile medicale din domeniu.

În timpul pandemiei, Ministerul Sănătăţii a reglementat tratamentul COVID-19 prin ordin de ministru. Noi putem acţiona medical în baza acestor recomandări, nu după bunul plac. Putem în situaţii particulare să depaşim recomandările MinisteruluiSănătăţii, dar trebuie să ne justificăm foarte bine acţiunea, eventual cu practici medicale din altetări ale Uniunii Europene, sau cu alte tratamente recomandate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Altfel spus, noi nu inventam medicina, noi doar punem în practică recomandarile societatilor medicale de profil. Studiile se fac într-un cadru controlat conform unor proceduri standardizate şi sunt supravegheate periodic. Ozonoterapia nu este recomandată nicăieri în UE sau în alteţări care sunt foarte atente la practicile medicale aplicate cetăţenilor, precum Statele Unite sau Canada. Mai mult, FDA din SUA afirma în 2019 ca Ozonul este un gaz toxic, fără efecte medicale cunoscute. Nici în România Ministerul Sănătăţii nu recomandă ozonoterapia pacientilor COVID-19. Este de bun simţ ca un tratament aplicat pacienţilor să fie studiat înainte de a fi administrat pacienţilor şi să demonstreze că face bine, nu putem face ce ne trece prin cap pacienţilor.

Ce înseamnă mai exact această terapie cu ozon?

Autohemoterapia cu ozon constă în scoaterea din organism a 300 ml sânge, amestecarea acestuia cu ozon şi  reintroducereasângeluiîn organism. Ozonul este un gaz foarte toxic, el rupe legăturile duble de Carbon. Astfel, omoară bacterii şi virusuri, dar dacă este inhalat de exemplu, produce edem pulmonar. Cum am putea crede că dacă îl bagam în sange va face bine? Si dacă totuşi credem asta, nu ar fi bine să studiem înainte şi să demonstrăm acest lucru?

În România sunt mulţi medici care practică medicina alternativă.

Aşa este şi nu este neaparat un lucru rau, dar nu cred ca este cazul să facem asta în spitale, mai ales în secţia de Anesteziesi Terapie Intensiva, acolo unde pacientii se luptă cu boli ce le ameninţă viaţa. La un cabinet privat este altceva, acolo se poate face orice procedura alternativă, cât timp pacientul este informat corect şi complet. Până la urmă, pacientul este liber să experimenteze ce vrea el, inclusiv ozonoterapie, yoga, astrologie sau numerologie, dar trebuie să fie bine informat înainte, adică să i se spună ca acea intervenţie este una experimentală, nu a demonstrat ca are efecte medicale.
În condiţiile în care spitalul are nevoie de multe investiţii, să dam 103.000 RON pe un aparat despre care nu ştim dacă face bine şi are chiar potenţial să facă rau, consider că este total inoportun.

Această reacţie a influenţat în vreun fel relaţia cu colegii, cu conducerea unităţii medicale?

În spital, ca în orice grup de altfel, există simpatii şi antipatii. Este normal că unii colegi să ne placă mai mult, alţii mai puţin. Dar prefer să cred că relaţia profesională nu este afectată de acest aspect şi pacienţii nu suferă din cauza relaţiilor personale.

Credeţi că spitalul din Bârlad ar fi avut nevoie de alte achiziţii, că altele ar fi trebuit să fie priorităţile?

De la începutul pandemiei, în spital s-au facut mai multe investiţii, majoritatea de către municipalitate, ceea ce este foarte bine. Un bun exemplu este achiziţia acelor containere din curte aspitalului, care ne-au ajutat foarte mult cu trierea pacienţilor şi alcătuirea circuitelor. Cu toate acestea, nu pot fi compensaţi într-un singur an, 30 de ani de investiţii minimale in domeniu.

Si societatea civilă a ajutat şi ea foarte mult. Mulţi oameni de afaceri locali au donat spitalului pentru modernizarea secţiilor. A fost un efort al societăţii civile fără precedent.
Dar cu achiziţia acestui aparat de ozonoterapie nu pot fi sub nici o formă de acord. Consider că sunt bani aruncaţi pe fereastră, care au eventual potentialul de a face rău pacientilor COVID-19 internaţi în ATI. Una din priorităţi este instalaţia de oxigen a spitalului. În prezent sunt multe secţii pe care se folosesc butelii de oxigen.

Referitor la achiziţii, ce părere aveţi despre cele realizate în timpul pandemiei? Au fost probleme?

Nu am cunostinţă de astfel de probleme ce ţin de achiziţii. În principiu, nu am avut lipsuri la capitolul echipamente medicale.

Aţi fost printre primii medici care s-au vaccinat împotriva COVID-19. Credeţi că imunizarea ne va ajuta să revenim la normalitate?

Vaccinul este foarte bun, cu o eficienţă foarte mare, de aproximativ 95% şi cu minime efecte adverse, multumită tehnologiei folosite de tipul ARN mesager. Dacă vom ajunge la 70% rata de vaccinare, atunci da,vom ajunge la imunitate de turmă şi vom reveni la normal.

Dar vaccinul nu ajută, dacă nu este făcut. Lupta cu teoriile conspiraţiei va fi foarte grea şi nu va putea fi castigată dacă nu vor fi atraşiprofesioniştiîndomeniu, oameni care să fie credibili în faţa populaţiei când vorbesc despre vaccinare.Noi medicii avem un rol foarte important acum. Exemplul nostru poate face diferenţa între un eşec sau un succes al campaniei şi revenirea la normal.

M-aş bucura foarte mult dacă şi Biserica Ortodoxă Română s-ar implica activ alături de noi în campania de vaccinare a populaţiei, cum se întâmplă deja în alte ţări.

Medicul Ciobotaru în timpul imunizării anti-COVID-19

Noile tulpini ale virusului sunt motive de îngrijorare. Ne putem aştepta la o situaţie mai gravă decât cea parcursă deja? 

Noua tulpina de coronavirus este cu 50% mai contagioasă ceea ce este foarte grav. Deja virusul initial era foarte contagios şi nu putut fi oprit. Nici această tulpină nu va putea fi oprită, asta este realitatea. Va infecta din ce in cemai mulţi oameni. Un motiv în plus să accelerăm campania de vaccinare, este singura care poate opri pandemia.

Există şi aşa-numitul fenomen „coronascepticism”. Dumneavoastră aţi întâlnit pacienţi care nu credeau în COVID-19?

La începutul pandemiei erau foarte mulţi care nu credeau în COVID-19. Si acum sunt, dar mult mai puţini. Asta deoarece majoritatea au ajuns să cunoască personal pe cineva care a suferit de această boală şi au auzit povesti din spitale.

Scepticismul oamenilor în autorităţi este normal şi nu este întalnit doar la noi. Şi alte ţări mai civilizate au aceasta problemă. Este o chestiune nouă, serioasă, care este normal să genereze frică. Aceasta poate fi combatută prin informare corectă, susţinută de oameni credibili, care îşi pot sustine afirmaţiile cu argumente medicale.

Care a fost cel mai greu dar şi cel mai emoţionat moment pe care l-aţi trăit în perioada pandemiei?

Cel mai greu a fost să trec de primele două săptămâni, acelea în care am citit despre boală şi mi-am dat seama ca nu este o simplă raceală şi nu o vom putea opri. După ce m-am linistit, lucrurile au venit de la sine.
A fost un caz pe secţie, un coleg medic care a decedat. A fost un moment foarte trist pe întreaga secţie. Am constientizat încă o dată, dacă mai era necesar, faptul că nici dacă suntem cadre medicale nu suntem protejaţi în faţa acestei boli.

Cele mai emotionante momente sunt cele în care pacienţii îmi mulţumesc după ce au trecut prin boală, mai ales dacă au avut o formă gravă şi au simţit cu adevarat că viaţa le este pusă în pericol. Emoţia nu o pot descrie, e unică.

Cum vedeţi evoluţia situaţiei?

Sunt realist şi am înteles ca situatia este gravă şi nu vom putea opri pandemia fara vaccinare. Avem în faţă un mare test al întregii societăţi, un test de care depinde cât de repede vom ieşi din pandemie. Vă sfatuiesc pe toţi să vă vaccinati, doar aşa putem reveni la viaţa de odinioară

Recomandari