Măşti de protecţie cu mesaje religioase! Cât costă, de unde și cum pot fi cumpărate

Măicuțele de la o mănăstire din Dobrogea vin în sprijinul credincioșilor în lupta cu pandemia de coronavirus. Ele confecționează măști de protecție cu mesaje religioase cu speranța ca acestea să fie purtate mai ușor, cu mai multă răbdare și simț de răspundere de persoanele cu credință. Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Măşti de protecţie cu mesaje religioase! Cât costă, de unde și cum pot fi cumpărate

Măicuțele de la mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Lipnița, județul Constanța, încearcă să ostoiască dorul și nevoia credincioșilor de biserică în această lungă perioadă în care lăcașurile sfinte sunt închise din cauza pandemiei de COVID-19.

Fețele bisericești din Lipnița confecționează măști de protecție reutilizabile pe care brodează cu ațe de diferite culori mesaje creștine, precum „Cu noi este Dumnezeu!”, „Hristos a Înviat!”, „Iubeşte jertfindu-te!” „Doamne ajută!” sau „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” în grecește.

Măştile de protecție de la mănăstirea din Lipnițz sunt făcute din bumbac plus un material neţesut, în două straturi, cu trei cute. Pot fi reutilizate după ce sunt spălate cu săpun sau detergent şi apoi călcate cu fierul încins, pentru a fi sterilizate cât mai bine.

Măicuțele de la mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Lipnița au donat lenjerii de pat spitalelor din Constanța și Medgidia

Măștile de protecție cu mesaje religioase pot fi achiziționate de pe site-ul mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul”, conform site-ului cu conținut religios tomisulortodox.ro.

Măicuțele de la mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Lipnița sunt implicate puternic în lupta contra coronavirusului SARS-CoV-2.

La începutul lui aprilie au donat Spitalului Județean din Constanța și Spitalului Municipal din Medgidia lenjerii de pat făcute, la fel ca și măștile de protecție cu mesaje religioase, tot în atelierele mănăstirii.

Puteți afla mai multe amănunte despre implicarea măicuțelor de la mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Lipnița în viața enoriașilor din pagina de facebook „Manastirea Sf. Ioan Botezatorul – Lipnita”.

  • „Hristos a înviat! Dacă tot trebuie să avem nasul și gura acoperite, atunci să purtăm măștile cu bucurie. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne va ajuta să învingem răul care a potopit lumea, dar trebuie să-l ajutăm și noi, toți, prin protecție cât mai bună și respectarea regulilor stabilite de autorități, chiar dacă nu ne convin” – mesajul Maicii Starețe Onufria Matei pe pagina sa de socializare
  • 10 lei este prețul unei măști de protecție cu mesaj religios confecționată de măicuțele de la mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Lipnița

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More