Maşinile pot fi înmatriculate fără plata timbrului de mediu: „Acum a început această practică. Avem deja mai multe cereri”

Magistraţii Tribunalului Sălaj au obligat, zilele trecute, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) din cadrul Prefecturii să înscrie în circulaţie un Volkswagen fără plata timbrului de mediu.

Este prima decizie luată la nivel de judeţ după ce, în luna iunie a acestui an, timbrul de mediu a fost declarat ilegal de către Curtea Europeană de Justiţie.

„Deocamdată, în Sălaj a fost realizată o singură înmatriculare de acest fel, însă mai avem în jur de 50 de cereri, ”, a precizat Remus Stanciu, şeful SPCRPCÎV Sălaj, pentru magazinsalajean.ro.

„În timp ce în alte judeţe, această practică are vechime, la  noi abia acum a început. Situaţia este derminată poate şi de lipsa de informare, dar şi de faptul că în Sălaj se aduc maşini ieftine, cu taxe mici”, a ad[ugat acesta.

Este bine de știut și faptul că proprietarii care au plătit taxa după 15 martie 2013 îşi pot cere banii înapoi, în instanţă.

În iunie 2016, Curtea Europeană de Justiţie a anunţat că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pentru autovehiculele rulate, fie că sunt importate, fie că sunt deja înmatriculate în ţară. În schimb, se opunea „ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită, o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii”.

Loading...

Recomandari
Comments
Loading...