Mărturiile emoționante ale unui bătrân de 92 de ani care a învins COVID-19: ”Dumnezeu m-a respins. Du-te acolo jos, că e de lucru” 

Mărturiile emoționante ale unui bătrân de 92 de ani care a învins COVID-19 au captat atenția ultimelor zile în România. Internat mai bine de o lună, un bărbat din Botoșani a izbutit să treacă cu bine de o perioadă complicată a vieții sale.

ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT

Mărturiile emoționante ale unui bătrân de 92 de ani care a învins COVID-19: ”Dumnezeu m-a respins. Du-te acolo jos, că e de lucru”

După ce a stat mai bine de o lună în spital, infectat cu noul coronavirus, un bărbat din Botoșani de 92 de ani a fost declarat vindecat și a devenit cel mai vârstnic pacient din această zonă a țării care învinge cumplita maladie.

Petru Alexei, fost militar de carieră, ajuns la o vârstă mai mult decât onorabilă, s-a confruntat cu COVID-19 încă din luna martie. Acesta a fost printre primele cazuri confirmate în județ și bănuiește că a luat virusul de la soția sa, care fusese internată în acea perioadă la Suceava pentru o problemă de sănătate.

ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT

După externare, Petru Alexei a descris clipele dificile pe care le-a trăit în spital și recunoaște că la un moment dat s-a resemnat cu faptul că aventura sa pe acest pământ s-a încheiat.

“La mine era indiferent. Zic: eu de acum mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul, cum se zice. De acum, ce o vrea Dumnezeu, m-a lua, m-a lua, m-a lăsa, m-a lăsa!

ADVERTISEMENT

Și văd ca Dumnezeu m-a respins, m-a trimis tot jos la agricultură. Du-te tu acolo jos, că este de lucru!”, spune bărbatul din Botoșani, conform Digi24.

Petru Alexei mai spune că, înainte de a contracta virusul, era un om sănătos, activ, în ciuda vârstei destul de înaintate.

ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT

“Eu eram teafăr, sănătos, lucram, săpam, munceam. M-au luat întâi niște dureri de cap, după care am dat în friguri. Tremuram, de eram în stare să mă bag în sobă de frig și dureri de cap. Am zis: măi, femeie, anunță Salvarea că eu mă duc. Eu nu mai rezist.”

Și-a petrecut ziua de naștere în spital

Un moment dificil pentru Petru Alexei a fost în perioada Paștelui, atunci când a fost nevoie să-și petreacă atât sărbătorile, cât și împlinirea celor 92 de ani, pe un pat de spital.

ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT

”În mulți ani stăteam acasă cu neamuri, cu frați, cu surori, veneau, mă vizitau. Și am început a plânge. Și pe urmă, de Învierea Domnului, spitalul e aproape de o biserică acolo și am auzit trăgând clopotele și asistentele spuneau că-i Învierea. Și am început iarăși a plânge, unde am ajuns și cum am ajuns”, mai spune bătrânul pentru sursa citată.

Petru Alexei este cel mai vârstnic pacient din Botoșani care s-a vindecat de infecția cu noul tip de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More