Manuela Mocanu pe facebook pune in dezbatere problema liceelor ultra-solicitate, licee in care sunt clase cu cate 40 de elevi dar pe care parintii le accepta. 

Ia-ta aici postarea Manuelei Mocanu:

A ajuns și în presa centrală postarea aceea de pe facebook adresată ministrului învățământului în care o mamă se plânge de faptul că învățământul românesc îi nenorocește copiii.

Citeste si:

Ok, se tot vorbește despre profesorii români, despre cât sunt de nepregătiți, obosiți, blazați sau despre cât de mult cer de la elevi și câte și mai câte, generalizând și uitând că sunt mii de profesori care-și fac meseria cu profesionalism, cu dragoste față de elevi. Altfel cum s-ar explica faptul că sunt clase pregătitoare care au câte 40 de elevi, la cererea părinților care nu vor să renunțe la ”doamna foarte bună despre care au aflat ce rezultate are”. Credeți-mă, doamna aceasta bună e un profesor sever, care lucrează mult, care dă teme și înscrie copiii la concursuri multe. De ce părinții nu renunță cu niciun preț și acceptă chiar și 40 de elevi în clasă, de ce fac mutații pe buletin pentru a reuși să ajungă în clasa doamnei respective?

Cum se explică miile de candidați la liceele despre care se știe că ”se face carte”? Ce înseamnă pentru părinți ”se face carte”? Cum se explică obsesia zecilor de mii de părinți pentru ca progenitura lor să fie printre primii admiși la un liceu, expresie pe care o folosește și mămica în cauză, și de aici obsesia pentru meditațiile acasă? Cunoaștem motivația, profesorul nu predă pe înțelesul copiilor, nu folosește metode moderne, e plictisit, bla, bla, bla… . Profesorul cu care copilul face meditație în privat e diferit? Cântă, dansează, povestește? NU!! Lucrează, face exerciții, cere mult pentru a obține rezultate! Și profesorul ăsta dă teme!! Și elevul le face fără să crâcnească! Profesorii care sunt acuzați că vor prea mult de la elevi, că dau teme, că pun elevii să cumpere culegeri, caiete de exerciții, cărți sunt cei mai căutați pentru meditațiile în privat. Adică, la catedră nu e ok să vrei ca elevii tăi să facă performanță, dar la meditație e chiar cerut lucrul ăsta!?

De ce nimeni nu vorbește, chiar și dintre părinți dacă nu dintre profesori, despre părinții ”elicopter” care sunt, în egală măsură cu profesorii incriminați, vinovați de distrugerea învâțământului românesc?

Părintele ”elicopter” știe întotdeauna absolut totul, e capabil să suplinească oricând pe oricine. Pe doamna învățătoare de la clasa pregătitoare, peste care intră în mijlocul orei să-și întrebe copilul dacă a băut apă și a făcut pipi, pentru că așa a citit el pe net, că trebuie să bei multă apă, să te hidratezi, dar și să te duci la baie ca să nu faci pietre la rinichi. El știe mai bine materia la toate obiectele și dă sfaturi iar, dacă nu le asculți, aruncă argumentul suprem ”Te reclam!”. Să ne amintim de povestea cu profesoara de limba engleză reclamată.
Părintele ”elicopter” e nemulțumit mereu, ba de parchet, ba de încălzire, ba de tablă, ba de geamuri, nimic nu e bun și face valuri! Se agită, vrea să iasă în evidență, strânge bani și la final sunt acuzați profesorii, școlile. Interminabilul subiect cu fondul clasei și fondul școlii care nu mai există de 10 ani e întreținut de acești părinți. Și chestia aia cu cadoul pentru învățătoare, de care nu se mai satură presa la Crăciun și 8 martie, tot de la ”elicopterele” astea pleacă. Că pădure fără uscături nu există, asta știm dar, faceți, fraților, un sondaj real să vedeți exact care e situația!

Citește și:

Părintele „elicopter” se plânge cât de obosit e copilul lui în timp ce povestește cu entuziasm că același copil ia ore de pian sau canto, merge la piscină, la mall, ia lecții de actorie, de engleză, de germană, face baschet, karate și multe altele care nu-mi vin acum în minte. Asta, evident, în timpul săptămânii pentru că în week-end trebuie să iasă undeva la munte, la mare să se relaxeze cu familia. Și tot ei aduc adeverințe medicale pentru ca micuțul să nu facă sport la școală. Părinții ăștia sunt atât de preocupați ca nu cumva micuțul lor să se plictisească, sunt atât de preocupați ca micuțul lor să socializeze încât școala e doar o corvoadă și un lucru de care să se plângă constant.

Despre greutatea ghiozdanelor, la cei mici evident, ce să spunem? Când ministerul a scos auxiliarele, ”elicopterele” au intrat în vrie, ”Noi de pe ce lucrăm?”. O săptămână mai târziu în toate clasele pe bănci au apărut alte auxiliare. „Așa, da!”.

Auzim că școala nu-i învață pe copii nimic, că nu e adaptată la cerințele societății actuale, de la părinți care nu reușesc să-și învețe copiii de 9 -10 ani să se încheie la șireturi, să-și ridice pantalonii la baie sau să scoată șervețelul de pe sandwich. Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns să vezi cum, dimineața, pe holurile școlii o mulțime de mame stau în genunchi, eventual cu un micuț de câteva luni în brațe, transpirate, icnind să lege șireturile unui copilaș de 10 ani și un metru jumate înălțime. Asta dacă nu au reclamat în prealabil pe undeva și stă învățătoarea să-i lege pe toți la șireturi că, na, e ”plătită din impozitele tuturor” și altă treabă n-are!

Se întreabă cineva dintre cei care hulesc profesorii români, de ce în școlile private bune lucrurile stau altfel? De ce încă există uniforme, reguli stricte, programe stricte? O fi pentru că acolo contractul se semnează cu părintele și acesta este obligat să-l respecte? Știu un caz concret în care mama unui elev a fost chemată la școală de profesoara la al cărei obiect acesta nu-și făcuse tema complet. Ea, mama, a trebuit să explice de ce tema era incompletă! Credeți că a făcut scandal, că a aruncat ”Te reclam!” ? Nu, din acea zi copilul nu s-a mai dus niciodată la școală cu temele incomplete sau nefăcute! De ce? Pentru că alesese acea școală, pentru că plătea ca educația copilului ei să fie bună. Pentru noi, românii, ce e gratis e lipsit de valoare.
Și toate astea într-un soi de rezumat al rezumatului!
Cum ar fi dacă noi, toți, am renunța să căutăm paiul din ochiul celuilat și am înțelege că schimbările încep cu fiecare dintre noi?

Citește și: