Președintele PNL, Ludovic Orban, s-a arătat extrem de optimist cu o zi înainte de votul în cazul moțiunii de cenzură. Orban susține că din cei 237 de semnatari există un singur parlamentar care nu va vota „din motive de sănătate foarte obiective”, în timp ce asupra altor doi „mai există dubii”. Nu este însă clar dacă Ludovic Orban vorbește despre deputații „rătăcitori” de la PSD Cluj, Horia Nasra și Cornel Itu. De asemenea, Orban a vorbit și despre Marius Bota, cel care a anunțat că s-ar putea răzgândi.

Ludovic Orban este sigur că are semnăturile necesare pentru moțiunea de cenzură

Președintele PNL susține că informațiile privind pierderea unor voturi ale semnatarilor sunt bombe de presă lansate de PSD: „Nu am pierdut nici un vot la moțiune. Toate informațiile false care circulă acum despre eșecul moțiunii sunt aruncate de PSD pentru demobilizare”, a spus Orban, la Digi 24. Acesta a adăugat chiar că „avem angajament din partea a cel puțin alți 10 deputați, vor garanta succesul moțiunii”.

Șeful PNL s-a referit și la situația lui Marius Sorin Bota, deputat PSD semnatar al moțiunii și care a anunțat că s-ar putea răzgândi. Din ultimele informațiile, se pare că acesta ar fi primit o promisiune din partea Vioricăi Dăncilă că va fi susținut pentru conducerea ASF. „Nu cred că e atât de naiv dl Bota să-și închipuie că va ajunge președinte ASF, cum ar putea să-l susțină PSD care mai are sub 200 de parlamentari?”, a spus Orban.

Citeste si:

Ludovic Orban își numără voturile înainte de moțiunea de cenzură
Ludovic Orban își numără voturile înainte de moțiunea de cenzură *foto: hepta.ro

Cine nu vine la moțiunea de cenzură? Care sunt voturile pierdute de Ludovic Orban

Liderul liberalilor a anunțat și că unul dintre semnatarii moțiunii de cenzură nu va veni la vot, din „motive obiective de sănătate”, în timp ce „există dubii” cu privire la doi semnatari ai moțiunii. Cei doi s-ar putea să fie foștii lideri ai PSD Cluj, Horia Nasra și Cornel Itu.

Aceștia au anunțat în urmă cu o săptămână că au semnat cu Pro România și că vor pleca din rândul social-democraților. Nasra și Itu au fost chiar și înlocuiți de la conducerea partidului de către controversatul jurnalist Liviu Alexa, dar și de fostul șofer al lui Liviu Dragnea, Adrian Mlădinoiu. Din ultimele informații se pare că Nasra și Itu au primit promisiunea că își vor putea ocupa funcțiile de conducere ale filailei locale, dacă nu vor vota la moțiunea de cenzură.

Articolul Ludovic Orban își numără voturile înainte de moțiunea de cenzură. Doar la doi parlamentari „mai există dubii” apare prima dată în Stiri Mondene.