Ludovic Orban îl propune pe Nelu Tătaru ca nou Ministru al Sănătății: „Este în prima linie în lupta cu coronavirusul!”

Ludovic Orban a ieșit joi dimineața la noi declarații în plină criză de coronavirus. Ministrul Sănătății, Victor Costache, și-a dat demisia în plină pandemie de coronavirus, cele mai mari șanse să îl înlocuiască avându-le Secretarul de Stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, cel care a fost propus de premier.

Premierul României a declarat că înțelege demisia Ministrului Sănătății: „Îi mulțumesc pentru colaborare. O să îi propun domnului Iohannis ca domnul Nelu Tătaru să fie noul Ministru al Sănătății. A fost, este și va fi în prima linie a luptei împotriva coronavirus. Astăzi este la Suceava și l-am informat de intenția mea de a-l propune ca Ministru al Sănătății. Urmează să vină la București și să discutăm toate detaliile.

Vom întări echipa de la Ministerul Sănătății. Rămânem concentrați pe toate obiectivele stabilite. Creșterea vitezei de derulare a anchetelor epidemiologice, respectarea regulilor, efectuarea tuturor operațiunilor caracteristice pentru direcțiile de sănătate la timp, cu promptitudine. Urmărim obiectivul de creștere al capacității de diagnosticare.

Institutul Național de Sănătate Publică în baza recomandărilor de la Comisia Europeană a stabilit prioritățile de diagnosticare. Vom aplica aceste reguli în conformitate cu regulile la nivel european și internațional.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More