Lovitură de teatru! Laura Codruţa Kovesi l-ar putea ancheta pe Traian Băsescu

Lovitură de teatru după numirea Laurei Codruța Koveși în funcția de procuror șef european. Celebrul OLAF care aparține de UE, adică Oficiul European de Luptă Antifraudă și Direcția Națională Anticorupție din România efectuează cercetări cu privire la o posibilă infracțiune de deturnare de fonduri europene. Atenție – totul s-a petrecut în cadrul unui proiect al Primăriei București, aprobat și început tocmai în mandatul deținut de fostul președinte Traian Băsescu.

Lovitură de teatru!

Proiectul în sine prevedea dotarea cu utilități a zonei de nord a Capitalei și principal beneficiar ar fi fost omul de afaceri Puiu Popoviciu. Acesta se află în prezent în Londra, dar este condamnat definitiv în 2017 la 7 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu și dare de mită în dosarul Ferma Băneasa. Potrivit celor de la profit.ro pentru că este vorba de bani din bugetul Uniunii Europene lucrurile se complică.

Mai exact, speța ar putea ajunge acum, fie de la OLAF, fie de la procurorii români, la noul Parchet European. Surprize, surprize, dar aici șefă este nimeni alta decât cea care a condus Direcția Națională Anticorupție din România, adică Laura Codruța Kovesi. Mai mult de atât, între timp, decizia privind numirea lui Kovesi în funcția de procuror-șef european a fost deja semnată de președintele Parlamentului European David Sassoli și de către ministrul finlandez al Afacerilor Europene Tytti Tuppurainen.

Laura Codruţa Kovesi l-ar putea ancheta pe Traian Băsescu

Culmea, însă ca președinte al României, cel care a numit-o pe Laura Codruța Kovesi ca procuror general în 2006 și procuror-șef al DNA în 2013 a fost chiar Traian Băsescu. Vă readucem aminte că la finalul anului trecut, Curtea de Apel București a decis confiscarea de la firmele controlate indirect de Popoviciu și revenirea în proprietatea statului român a terenului de 224 de hectare din Băneasa.

Nu este un teren oareacare pentru că acolo se află IKEA, mall-ul Băneasa, un ansamblu rezidențial și alte spații comerciale și imobiliare, dar și sediul Ambasadei SUA. Totul se întâmplă în procesul civil de recuperare a prejudiciilor din dosarul Ferma Băneasa. Acum, pe fir ar putea intra chiar Laura Codruța Koveși, procurăr șef european care trebuie să deslușească ițele acestui caz.

Articolul Lovitură de teatru! Laura Codruţa Kovesi l-ar putea ancheta pe Traian Băsescu apare prima dată în Stiri Mondene.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More