Leonardo Badea, președinte ASF, demisie de ultimă oră! Acesta a spus pas funcției de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) începând cu data de 11 octombrie 2019. anunțul a fost făcut chiar de reprezentanţi ai instituţiei. Demisia vine în contextul în care Leonardo Badea va ocupa din această toamnă poziţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României. Atribuţiile acestuia vor fi preluate de Doina Dascălu, în prezent prim-vicepreşedinte al ASF.

Leonardo Badea, președinte ASF, demisie de ultimă oră!

Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, respectiv articolul 13, alin. 2, în cazul imposibilităţii temporare de exercitare a prerogativelor preşedintelui, reprezentarea ASF revine prim-vicepreşedintelui. În prezent această funcţie este deţinută de Elena Doina Dascălu. Noul Consiliul de Administraţie al BNR a fost numit de Parlament la începutul lunii iulie.

Leonardo Badea pleacă dintr-o funcție remunerată serios. Presa a scris că acesta încasa lunar 14.485 euro (68.082 lei, la un curs mediu de 4,7 lei/euro), cei 816.982 lei pe an provenind din salariu ca preşedinte al ASF (580.205 lei), indemnizaţiile de şedinţă (203.268 lei) şi încă 33.509 lei plata concediului neefectuat. Ca să vă faceți o idee, Mugur Isărescu, guvernator al BNR și viitor șef al lui Leonardo Badea, a încasat anual doar 806.333 lei, conform ultimei sale declaraţii de avere, cu aproape 1.000 de lei mai puţin decât încasa în fiecare lună Badea, ca şef al ASF.

Citeste si:

Leonardo Badea, președinte ASF, demisie de ultimă oră! Leonardo Badea
Leonardo Badea este un abonat al funcțiilor la stat. Sursa foto – facebook

Merge să ocupe poziţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României

Există și salarii în sistemul bugetar care trec peste banii luați de Leonardo Badea. De exemplu, surpriză sau nu, salariul prim viceguvernatorului BNR, Florin Georgescu, este însă puţin mai mare decât al celui încasat de Badea la ASF, respectiv 844.081 lei pe an, adică 14.966 euro pe lună (la un curs mediu de 4,7 lei). Venitul lunar al viceguvernatorului Eugen Nicolăescu, funcţie la care a aspirat şi la care merge Leonardo Badea, este de numai 713.964 lei pe an, echivalentul a 12.658 de euro lunar.

Leonardo Badea a absolvit Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, în 1997. Din 2005, deţine titlul de doctor în contabilitate, obţinut la ASE Bucureşti. În 2007, a absolvit Colegiul Naţional de Apărare şi Colegiul Naţional de Afaceri Interne, în 2009 — Colegiul Naţional de Informaţii, iar în 2011, a absolvit Institutul Diplomatic Român şi, în acelaşi an, un Curs intensiv destinat Înalţilor Funcţionari Publici, la Colegiul Naţional de Apărare,

Articolul Leonardo Badea, președinte ASF, demisie de ultimă oră! Merge să ocupe poziţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României apare prima dată în Stiri Mondene.