Leon Dănăilă a fost întrebat dacă ar accepta să îl opereze pe Liviu Dragnea: modul in care a raspuns a ridicat sala in picioare.

0 53

Neurochirurgul Leon Dănăilă a participat sâmbătă la un miting al PNL-ului la Botoșani. Candidatul partidului la Senat a reușit să ridice toată sala în picioare pentru a aplauda, în momentul în care a răspuns unei persoane care voia să afle dacă ar accepta să îl opereze pe Liviu Dragnea în cazul în care va fi nevoie.

”Pentru mine nu există politicieni, nu-i întreb: ce politică ai? La mine oamenii sunt toți la fel, îi operez pe toți la fel, indiferent dacă este PNL-ist, PSD-ist sau din alt partid. Eu am operat oameni foarte mari, miniștri, prim-miniștri, am consultat președinți de stat, nu din țară de la noi. Am operat din mas-media majoritatea, am operat boschetari și am operat și criminali cu aceeași corectitudine. Pentru mine contează omul și acest lucru mă va ghida cred și în continuare, să lupt pentru binele omului”, a afirmat Leon Dănăilă, conform botosaneanul.ro.

Neurochirurgul, originar din Darabani, județul Botoșani, a fost premiat în trecut de de trei președinți ai României: Emil Constantinescu, Ion Iliescu și Traian Băsescu, iar acum deschide lista PNL București la alegerile parlamentare din decembrie.

Recomandari