Lăcomia primarului care şi-a tras fiul şi nora în afacerile penale. A furat până şi toaca de la biserică

Un primar din judeţul Vaslui care şi-a pierdut funcţia după ce a fost declarat incompatibil, a fost condamnat alături de fiul, iar într-un alt dosar este judecat alături de noră. La alegerile locale, edilul nu a mai avut drept să candideze însă şi-a trimis fiul-inculpat în lupta electorală, însă fără succes, scrie Adevărul.
Gelu Pecheanu, fostul primar al comunei Drânceni, din judeţul Vaslui, a reuşit ”performanţa” de a-şi implica în afacerile penale atât fiul, cât şi nora. Zilele trecut, fostul edil a fost condamnat de Judecătoria Huşi la doi ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane. 
El a fost obligat să respecte un program de supraveghere timp de trei ani, perioadă în care va trebui să presteze şi 60 de zile de muncă neremunerată în cadrul primăriei sau la şcoala din sat. 
Fiul acestuia, Bogdan, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, tot sub supraveghere, pentru complicitate. 
Gelu Pecheanu, primar al comunei Drânceni din 2008, a fost acuzat că a încheiat un contract de concesiune cu întreprinderea individuală ce aparţine fiului său, prin care a concesionat din domeniul privat al comunei suprafaţa de 75,22 ha păşune, cu 25 lei/ha anual. 
Pentru suprafaţa de teren fiul primarului a primit de la APIA subvenţii în valoare de 94.000 lei. Procurorii au invocat că în realitate afacerea era administrată de primar. 
În faţa judecătorilor, primarul s-a apărat afirmând că exista o hotărâre a consiliului local şi că el nu se putea împotrivi acestei decizii. Apărările sale nu au convins nici judecătorii, nici electoratul din comună. Pentru că nu a mai avut dreptul să candideze, Pecheanu, numit administrator al comunei, după ce a fost demis, şi conducând de facto instituţia, şi-a convins fiul să candideze el pentru funcţia de primar. 
Şi-a convins şi colegii de PSD să-i susţină fiul, deşi acesta era inculpat şi tocmai urma să primească sentinţa. Cum pe lângă dosarul în care era inculpat alături de fiu, Gelu Pecheanu mai este judecat într-un dosar alături de nora sa, pe care ar fi angajat-o fictiv într-un proiect cu fonduri europene, localnicii nu au mai fost uşor de convins pentru a le acorda votul, astfel că fiul a pierdut alegerile. 
În timpul campaniei electorale, Gelu Pecheanu a fost în centrul unui alt scandal de pomină fiind acuzat că ar fi furat toaca de la biserică, după ce a descoperit că numele său este scris pe ea. 
Pus în faţa faptului împlinit, acesta a recunoscut că toaca de la biserică se află în biroul său de la primărie, însă a invocat că aceasta i-ar fi fost adusă de muncitorii care au lucrat la biserică. Ulterior, Pecheanu a predat toaca Bisericii, în baza unui proces verbal. Înainte de alegeri, el a declarat că, în ciuda superstiţiei că numele scris pe toacă este urmat de ghinion, în cazul său lucrurile ar fi stat invers. 

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More