Kovesi susține că ar trebui publicată lista persoanelor condamnate definitiv ale căror bunuri nu sunt confiscate

0 49

În România există încă problema executării hotărârilor definitive în sensul în care nu sunt confiscate bunurile persoanelor condamnate definitiv, iar banii care ar trebui să ajungă la bugetul de stat nu mai ajung, a declarat Laura Codruța Kovesi pentru Digi24.

În fiecare an sumele pe care noi le indisponibilizăm pentru care instanțele de judecată dispun confiscarea sunt tot mai mari. Din păcate, aceste sume nu sunt executate. Sunt bani care ar trebui să fie în bugetul de stat.

Am vrut să trag un semnal de alarmă că rămâne în continuare problema executării hotărărilor definitive. Înțeleg că este o nouă conducere la ANAF. Probabil, în perioada următoare, vom aveam întâlniri și vom discuta acest subiect”, a declarat procurorul-șef DNA.

Kovesi a mai afirmat că ar trebui să fie publicată o listă cu persoanele condamnate definitiv ale căror bunuri nu sunt confiscate.

Am văzut o știre la începutul anului că voiau să publice lista persoanelor fizice care au datorii la stat. Foarte bine!

Dar mă întrebam, lista persoanelor condamnate definitiv ale căror bunuri nu sunt confiscate nu ar trebui să o publicăm? Să știm în ce stadiu se află fiecare hotărâre judecătorească de condamnare.

Noi suntem întrebați tot timpul ce se întâmplă în dosare. Și legea 544 ne obligă să spunem în fiecare dosar care este deja public ce facem în anumite etape.  Și faza de punere în executare a hotărârilor judecătorești este legată tot de procesul judiciar. Și această fază ar trebui să fie făcută publică. Să știm câte hotărâri judecătorești s-au dat, câte s-au executat, cine le-a executat, cine nu le-a executat„, a mai declarat Codruța Kovesi.

Recomandari