Klaus și Carmen Iohannis au petrecut Ziua Îndrăgostiților la un spectacol de balet. Cum s-a îmbrăcat soția președintelui. FOTO

Președintele României Klaus Iohannis nu a trecut cu vederea Ziua Îndrăgostiților, ocazie pe care a sărbătorit-o alături de frumoasa sa soție Carmen. Șeful statului și Prima Doamnă au luat parte la un spectacol de balet, la Sibiu.

Soții Iohannis au petrecut Valentine’s Day la un spectacol balet

Ziua Îndrăgostiților este o sărbătoare ideală pentru cuplurile îndrăgostite care vor să-și arată dragostea. Klaus Iohannis, președintele țării noastre, și-a dus soția la un spectacol de balet pentru a-i arăta dragostea pe care i-o poartă. Cuplul prezidențial pare că a așteptat ziua de 14 februarie pentru a vedea Lacul Lebedelor. VEZI FOTO

Spectacolul trupei Balet Rus din Sankt Petersburg s-a pus în scenă pentru prima dată în România. Șeful statului și soția sa, Carmen Iohannis, nu au mai avut răbdare să vadă spectacolul la București și l-au vizionat la centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu.

Cum s-a îmbrăcat Carmen Iohannis de Ziua Îndrăgostiților

Prima Doamnă a purtat o ținută semnată de creatoarea de modă Andreea Tincu cu care a legat o frumoasă colaborare în ultima perioadă. Carmen Iohannis apelează des la sfaturile și ținutele create de acest designer român și nici de această dată nu a dat greș.

Carmen Iohannis a optat pentru o rochie delicată din brocart cu fir argintiu la care a accesorizat o brățară masivă, cel mai probabil din aur. Soția lui Iohannis și-a dorit să aducă o pată de culoare ținutei sale și a ales o pereche de pantofi de culoare roz. Geanta Primei Doamne a avut aceeași nuanță ca și încălțările.

Pentru ce ținută a optat soția șefului statului
Klaus și Carmen Iohannis au sărbătorit Ziua Îndrăgostiților la un spectacol de balet. Sursa foto: Facebook.com
ADVERTISEMENT

Andreea Tincu, designerul preferat de Prima Doamnă

Andreea Tincu colaborează cu Prima Doamnă încă din primăvara anului 2015, iar creatoarea de modă este mândră de faptul că soția lui Klaus Iohannis apelează la ținutele ei. Foarte multe dintre rochiile purtate de Carmen la evenimente importante și de prestigiu sunt create în atelierul designerului român.

„Este o colaborare frumoasă și mă bucur că soția Președintelui României poartă design românesc. Este o onoare și o recunoaștere frumoasă a calității creației noastre românești”, a spus Andreea Tincu în trecut.

Carmen Iohannis se lasă pe mâna designerului care știe care sunt ținutele care o avantajează, cât și culorile. Andreea Tincu este creatoarea de modă preferată de soția președintelui și acest lucru s-a putut observa în ținutele pe care le-a purtat Prima Doamnă în ultima perioadă.

Vă reamintim că rochia purtată de Carmen Iohannis la ceremonia de încoronare a Împăratului Japoniei este creată de Andreea Tincu și nu doar aceasta. Creatoarea de modă a mai precizat că nu a semnat niciun contract cu Prima Doamnă, iar toate ținutele purtate sunt împrumutate și ulterior, returnate.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More