Klaus Iohannis, reacţie dură după votul în cazul Corlăţean: „Nu poate fi acceptat”

0 13

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat, marţi, la votul Senatului în cazul fostului ministru Titus Corlăţean, subliniind că obstrucţionarea Justiţiei nu poate fi acceptabilă într-o ţară în care respectarea statului de drept trebuie să fie o prioritate.

”Votul dat astăzi în Senat reprezintă un semnal negativ pe care Parlamentul îl dă, din nou, prin blocarea urmăririi penale a unui parlamentar. Obstrucţionarea Justiţiei nu poate fi acceptabilă într-o ţară în care respectarea statului de drept trebuie să fie o prioritate. Vinovăţia sau nevinovăţia cuiva se stabileşte în faţa unui judecător, nu prin vot în plen”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook, conform Mediafax.

Fostul ministru de Externe Titus Corlăţean nu poate fi urmărit penal, au decis senatorii în şedinţa de marţi, respingând solicitarea DNA.

Potrivit anunţului oficial, în favoarea raportului negativ al Comisiei juridice au votat 92 de senatori, iar contra 26.

„În contextul organizării alegerilor prezidențiale din anul 2014, în calitate de ministru al afacerilor externe, Corlățean Titus, prin încălcarea procedurilor legale și prin acte de dispoziție, a organizat discreționar secțiile de votare din străinătate, obținând astfel un folos necuvenit pentru candidatul propus și susținut de partidul din care făcea și el parte.

Folosul necuvenit pentru altul a constat în limitarea numărului de cetățeni români care și-au putut exercita dreptul de vot în străinătate.

Prin urmare, limitarea accesului la secțiile de votare în străinătate a avut drept consecință creșterea procentajului total de voturi favorabile obținute de același candidat, în condițiile în care comportamentul electoral al cetățenilor români din străinătate, în mare parte, era defavorabil candidatului respectiv.

Pe de altă parte, dreptul de vot cetățenilor români care locuiesc în străinătate a fost vătămat. Vătămarea s-a realizat atât prin împiedicarea exercitării acestui drept, cât și prin îngreunarea foarte serioasă a exercitării acestui drept, care a determinat pe mulți dintre titularii dreptului la vot să renunțe la exercitarea acestuia.

Prin aceeași conduită, ministrul de externe a cauzat și o vătămare a intereselor legitime ale Ministerului Afacerilor Externe, interese care constau în buna funcționare a misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale României în străinătate și în îndeplinirea de către acestea, în condiții optime, a atribuțiilor legale privind apărarea, în străinătate, a drepturilor cetățenilor români.

Sintetic, această îndeplinire defectuoasă a atribuțiile de serviciu s-a concretizat îndeosebi în:
– nesocotirea unora dintre propunerile misiunilor diplomatice de organizare a unor secții de votare în localități în care s-ar fi putut asigura exercitarea dreptului la vot de către un număr superior de persoane
– organizarea, fără vreo documentare ori justificare, de secții de votare în localități care nu au fost propuse de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României”, a transmis DNA într-un comunicat din luna mai.

Recomandari