Italienii au votat printr-un referendum istoric reducerea numărului de parlamentari

Între 60% şi 64% din alegătorii care s-au prezentat la vot au votat pentru reducerea numărului de parlamentari din Italia de la 945 la 600, arată un sondaj la ieşirea de la urne realizat de televiziunea publică RAI, citat de Agerpres. Împotriva măsurii promise în campania electorală de Mişcarea 5 Stele au votat doar 36% până la 40% din participanţii la scrutin.
Urnele s-au închis la ora locală 15.00 (16.00 ora României). Votarea a început de duminică, iar rezultatele urmează să fie anunţate luni seara.
Referendumul, unul istoric pentru Italia, va duce la micșorarea numărului de parlamentari, cu scopul de a realiza majorități guvernamentale mai solide, care să elimine incertitudinea politică cronică din țară.
În Toscana, Campania, Puglia şi Marche, controlate de stânga, respectiv Liguria şi Veneto, unde este majoritară dreapta, odată cu referendumul constituţional s-au desfăşurat şi alegeri locale pentru desemnarea preşedinţilor regiunilor.
Ziua alegerilor, protocolul de vot anti-Covid: mască obligatorie și pixuri igienizate
Votanții italieni au fost protejați cu câteva măsuri clare anunțate de autorități, arată La Repubblica, citată de Rador.
În primul rând, fiecare alegător a trebuit să poarte masca de protecţie deasupra nasului. Odată ce a intrat în clădire, alegătorul avea la dispoziţie gel igienizant pentru a-și dezinfecta mâinile. Alegătorilor nu li s-a măsurat temperatura, această sarcină fiind încredințată responsabilității individului.
Alegătorul a înmânat observatorilor documentul de identitate și buletinul electoral, după care a trebuit să facă un pas înapoi (există marcaje pe podea) și să-şi descopere fața pentru timpul necesar identificării.
Înainte de a primi buletinul de vot, alegătorul a trebuit să-și igienizeze din nou mâinile, gest pe care l-a făcut pentru ultima oară la părăsirea secției de votare. Creioanele au fost igienizate la sfârșitul fiecărei operațiuni de vot. De asemenea, a fost prevăzută igienizarea periodică a meselor, a urnelor, a cabinelor de vot și a toaletelor.
Accesul la clădirile care găzduiesc secţiile de votare a fost limitat prin zone de așteptare externe și trasee diferențiate de intrare și ieșire cu indicatoare speciale verticale și orizontale. De asemenea, sediile de vot au garantat o distanță de cel puțin 1 metru între observatori şi alegători, precum și schimbul de aer și ventilația naturală.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More