Israelul face pregătiri de război. Sisteme de rachete, instalate de teama unui atac din Iran

Tensiunile provocate de bombardamentele recente din Siria și Irak, atribuite Israelului, sunt departe de a se fi încheiat. Prin vocea prim-ministrului Benjamin Netanyahu, autoritățile de la Tel Aviv au anunțat că efectuează raiduri aeriene în teritoriile mai sus menționate, acestea vizând grupuri islamiste susținute de Iran. Mai mult decât atât, statul israelian a intensificat pregătirile de război, mai ales că Teheranul pare tot mai decis să riposteze.

Sisteme de rachete, instalate în Israel de teama atacului iranian

În aceste condiții, aerviciile de securitate israeliene au sporit măsurile de apărare, pe fondul semnalelor din ultima vreme, conform cărora Iranul ar urma să lanseze atacuri cu rachete, ca reacţie la ofensivele militare din Siria şi Irak. Principala preocupare a oficialităților de la Tel Aviv este în aceste momente contracararea rachetelor de croazieră de altitudine mică şi a dronelor de atac, susțin surse militare citate de postul de radio al armatei israeliene.

Totodată, agenţia de presă Reuters notează că Iranul se preștește intens pentru a face față unui eventual conflict cu Statele Unite ale Americii sau cu Israelul. În acest sens, autoritățile de la Tel Aviv au decis instalarea unor sisteme de rachete în țări aliate, acestea având raze de acţiune cuprinse între 200 şi 700 de kilometri.

Iranul a instalat sisteme de rachete, în vederea unui eventual atac din partea Israelului. Sursa foto: psnews.ro
Iranul a instalat sisteme de rachete, în vederea unui eventual atac din partea Israelului. Sursa foto: psnews.ro

Israelul se confruntă cu o nouă criză politică

În altă ordine de idei, tensiunile izbucnite pe plan extern nu sunt singurele cu care se confruntă Israelul în această perioadă. Preşedintele Reuven Rivlin îi va trasa în curând lui Benny Gantz, rivalul premierului Benjamin Netanyahu, sarcina de a forma viitorul Guvern, după ce niciuna dintre partidele politice aflate în Parlament nu a formulat nicio obiecție în acest sens.

Astfel, Gantz va avea 28 de zile la dispoziție pentru a încerca să îndeplinească această sarcină deloc ușoară. În cazul în care va eșua,șeful statului i-ar putea transmite preşedintelui Knessetului că nu există nicio posibilitate de a forma un guvern. Nu este exclusă, însă, nici varianta unor noi runde de alegeri în Israel.

Articolul Israelul face pregătiri de război. Sisteme de rachete, instalate de teama unui atac din Iran apare prima dată în Stiri Mondene.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More