Irina Rimes reacționează după afirmațiile legate de Constantin Brâncuși. Cântăreața a fost numită ambasador onorific al Zilei Naționale dedicate sculptorului

Irina Rimes a avut o primă reacție la atacul asupra sa pe toate rețelele de socializare, imediat după ce a fost numită ambasador onorific al Zilei Naționale ”Constantin Brâncuși”.

Irina Rimes reacționează după afirmațiile legate de Constantin Brâncuși

Cu această ocazie, Irina Rimes a făcut o declarație care i-a pus pe jar pe români, care nu s-au sfiit mai apoi s-o atace pe rețelele de socializare: „Nu ştiu dacă sunt cea mai bună alegere(…)”Eu sunt mai main-stream aşa. De mică am ştiut de Coloana Infinitului şi m-a fascinat, dar nu știam ce reprezintă, nu înțelegeam această abordare. Am fost la Târgu Jiu, am vizitat unele dintre lucrările domnului sculptor. Şi când am văzut Coloana Infinitului pentru prima oară am avut impresia că mă întâlnesc cu ceva care nu era din lumea mea, dar parcă mereu a fost prezent în lumea mea””.

De la această declarație au pornit ironiile pe internet, iar artista se pare că a pus la suflet fiecare postare. Prima reacție a ei a venit tot pe Internet, acolo unde a scris un mesaj în care spune că declarațiile au fost scoase din context.

”După ce trece febra, vom vorbi şi noi despre lucruri relevante”

„Nu mai citiţi toate articolele care circulă pe net cu titluri din cuvinte scoase din context. Mâine, după ce trece febra, vom vorbi şi noi despre lucruri relevante, cum ar fi evenimentul de pe 19 februarie la Muzeul National de Artă. Noapte bună”, a fost mesajul publicat pe pagina de Facebook a cântăreţei.

Subiectul a fost dezbătut și de Mircea Badea, în emisiunea sa de la ANtena 3. „Cred că inițiativa Ministerului Culturii nu este perfect idioată. Tu ai senzația că unul care intră pe Youtube să-i cânte The Motans feat. Irina Rimes aude vreodată de Brâncuși?! Niciodată!

Ăștia care intră pe Instagram, au pantaloni cu vedere la gleznă și au aplicație pentru pizza, au auzit de Brâncuși?! … măcar așa să audă de ”domnul sculptor”.

Deci nu e o idee perfect ineptă, doar că, vă dați seama, în ce fel am ajuns? Omenirea recentă află că a existat ”domnul sculptor” de la Irina Rimes. Abia asta este ceva superb! Asta e realitatea”, a zis Mircea Badea.

Mai multe evenimente menite să aducă în atenţia publicului opera lui Constantin Brâncuşi vor fi organizate în premieră, pe 19 februarie, la Bucureşti şi Târgu Jiu, a anunţat, joi, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

„Anul acesta se împlinesc 144 de ani de la naşterea artistului, ocazie cu care vom cinsti memoria părintelui sculpturii moderne prin mai multe premiere.

În Bucureşti, în curtea Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), va avea loc un spectacol de proiecţii în cadrul căruia vor putea fi vizionate holograma sculptorului şi lucrări consacrate.

Totodată, Muzeul Naţional de Artă al României oferă acces gratuit pe tot parcursul zilei de 19 februarie şi organizează vizite ghidate în Sala Brâncuşi în care se regăsesc cele mai mai multe opere păstrate în România”, a precizat Gheorghiu, în cadrul unei conferinţe de presă, la MNAR.

Loading...

Recomandari