Iordache: Iohannis e distrugător. Să ia un pix şi un carneţel şi să meargă la Guvern. Să declanşeze şi referendumul: o să vadă că cetăţenii vor altceva

0 55

Deputatul PSD Florin Iordache a ironizat intenţia preşedintelui Klaus Iohannis de a participa la toate şedinţele de Guvern pentru a bloca ordonanţa de amnistie şi graţiere pregătită de PSD. Iordache i-a cerut preşedintelui să declanşeze referendumul pe Justiţie. „Ameninţă şi nu face nimic. De ce nu-l declanşează? O să vadă că cetăţenii vor altceva“, a spus Iordache la Digi 24.

„Preşedintele poate să participe la şedinţele de guvern: să-şi ia un pix şi carneţel. Încearcă să blocheze întreaga activitate a guvernului. Preşedintele e distrugător, nu mediator“, a spus Florin Iordache, după ce Klaus Iohannis a anunţat azi, de la Viena, că va participa la şedinţele de Guvern pentru a bloca ordonanţa de amnistie şi graţiere.

Cât despre ordonanţă, Florin Iordache a spus: „Amnsitia şi graţierea s-a dat ultima dată în 2003, acum 15 ani. E dreptul Guvernului să adopte un asemenea act normativ. E un act de clemenţă“.

Florin Iordache l-a provocat pe şeful statului să declaşeze referendumul pe Justiţie. „Preşedintele vorbeşte şi nu face nimic. De ce nu-l declanşează? Ameninţă şi nu face nimic. O să vadă că cetăţenii vor altceva“, a spus fostul ministru al Justiţiei, autorul celebrei Ordonanţe 13 din 2017, care a scos sute de mii de oameni în stradă.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi, la Viena, că va merge la toate şedinţele de Guvern pentru a împiedica adoptarea unei ordonanţe de urgenţă privind amnistia şi graţierea. Şeful statului a lăsat de înţeles că ar putea declanşa şi referendumul pe Justiţie.

Preşedintele Klaus Iohannis are câteva pârghii legale de a pune beţe în roate ordonanţei de urgenţă privind amnistia şi graţierea, pe care şi-au asumat-o public liderii PSD. Însă decizia finală e în mâinile tandmeului Tudorel Toader – Viorica Dăncilă. Iată care e traseul juridic al ordonanţei şi unde poate interveni şeful statului.

Recomandari