Elena Ceaușescu, soția fostului președinte comunist Nicolae Ceaușescu adora bijuteriile și avea o colecție impresionantă. Prima doamnă în stat a regimului comunist colecționa accesorii cu fiecare vizită oficială pe care o desfășura alături de soțul ei în afara granițelor țării.

Elena Ceaușescu avea o colecție impresionantă de bijuterii

Nicolae Ceaușescu și soția sa primeau la fiecare vizită oficială cadouri impresionante. Așa a ajuns Elena Ceaușescu să aibă o colecție de-a dreptul remarcabilă de bijuterii, diamante veritabile, dar și alte accesorii valoroase și elegante. Soția fostului președinte comunist purta toate aceste bijuterii în afara României în momentul în care mergea la vizitele oficiale. Pe teritoriul României cei doi soți purtau numai verighetă.

Fostul general de Securitate Ion Mihai Pacepa a cataloga-o pe Elena Ceaușescu în cartea sa „Orizonturi roșii” drept o țoapă înnebunită după bijuterii, dar care nu cunoștea prețul acestora. Pacepa a povestit un episod în care soția lui Ceaușescu se afla la Waldorf Astoria, iar mai multe magazine de bijuterii au trimis ultimele colecții din care Elena Ceaușescu și-a ales cele mai grele și mai scumpe accesorii.

Citeste si:

„Mai multe magazine de bijuterii, care făcuseră bani buni de la Elena, și în trecut, își trimiseseră noile lor colecții la Waldorf Astoria. Cutiile fuseseră acum deschise și pregătite într-o cameră aflată în apropierea apartamentului prezidențial, păzită strașnic afară. Hai să vedem de ce ai făcut rost pentru mine. Deschide-le pe toate”, a comandat Elena nerăbdătoare, în timp ce se așeza confortabil pe un fotoliu”, scrie fostul general de Securitate în cartea sa, potrivit Historia.

Soția lui Ceaușescu ucmpăra cele mai scumpe bijuterii
Elena Ceaușescu avea o colecție impresionantă de bijuterii din aur și diamante veritabile. Sursa foto: perfecte.ro

Cum își alegea Elena Ceaușescu bijuteriile pe care le purta în străinătate

Elena Ceaușescu purta cele mai costisitoare coliere și brățări pe care erau încrustate diamante veritabile. Soția lui Nicolae Ceaușescu își achiziționa bijuterii în funcție de greutatea aurului, dar și mărimea diamantelor. Dacă nu reușea să se hotărască între două bijuterii care îi plăceau Elena Ceaușescu alegea accesoriul care avea prețul cel mai mare.

Soția fostului președinte comunist nu cunoștea prețurile pentru că nu mai făcuse cumpărături cu adevărat încă din anul 1965 de când Nicolae Ceaușescu devenise conducătorul României. Elena Ceaușescu considera că prețurile din țara noastră erau prea mici, în timp ce prețurile din străinătatea erau prea mari.

Articolul Ion Mihai Pacepa, dezvăluiri despre Elena Ceaușescu. Soția lui Nicolae Ceaușescu adora bijuteriile și nu cunoștea prețurile apare prima dată în Stiri Mondene.

Citește și: