Ioan „cel Imbecil” Chisăliță (PSD): „În guvernarea tehnocrată făceam 6 ore până la Bucureşti. Azi fac 8. Datorită creşterii economice, sunt multe camioane pe drum”

0 80

Tupeul prostesc e boală grea în PSD, iar epicentrul prostiei a fost sâmbătă orașul Reșița. După ce Liviu Dragnea a pus traficul infernal pe seama economiei care „duduie”, senatorul Ioan Chisăliță a întărit mesajul, spunând că aglomerația e cauzată de multele camioane ale bunăstării PSD-iste.

„Fac acest drum la Bucureşti săptămânal. Dacă la început îl făceam în şase ore, după o guvernare a tehnocraţilor, astăzi, după de Guvernul nostru, al PSD, a luat măsuri care au dus la creştere economică fac acest drum în opt ore. Pentru că sunt foarte multe camioane, foarte multe mijloace de transport, care fac acest drum şi care au dus, datorită măsurilor de creştere economică, au făcut ca aceste drumuri să fie mult mai circulate. De aceea e nevoie de un drum expres”, a spus senatorul Ioan Chisăliţă (45 de ani).

După mintea lui Dragnea și a lui Chisăliță, țări precum Germania, Franța sau Elveția o duc prost economic, pentru că nu au atâtea ambuteiaje pe șosele, se circulă lejer pe autostrăzile lor.

Recomandari