Învăţământul devine obligatoriu cu 15 clase. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis

0 50

Legea care extinde învățământul obligatoriu de la 11 la 15 clase a fost promulgată de Președintele Klaus Iohannis. Actul normativ urmează să fie implementat treptat, în următorii ani.

Conform noii legi, ”învăţământul general obligatoriu cuprinde învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior”.

Actul normativ prevede și etapele prin care este implementat.

”Învăţământul secundar superior şi 2 grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030”, se afirmă în lege.

De asemenea, frecventarea învățământului obligatoriu poate înceta, în cazul formei cu frecvență, la vârsta de 18 ani.

Proiectul pentru modificarea Legii Educației din 2011 a fost votat de Camera Deputaților, unde, de altfel, a fost postat pentru public.

Recomandari