Robbie Williams a fost atracția festivalului de muzică Untold de la Cluj-Napoca. Artistul a fost unul dintre cei mai așteptați de românii care au stat cu sufletul la gură până la venirea lui pe scena de la Cluj. După concert Robbie Williams a ales să se alăture festivalierilor și a dansat la show-ul lui Dub XF.

Ce a făcut Robbie Williams după concertul de la Untold

Robbie Williams s-a distrat de minune la Untold. Artistul a interpretat pe scena de la Cluj-Napoca în fața a 80.000 de fani cele mai cunoscute piese ale sale, printre care „Let me entertain you”, „She’s the one”, „Feel” sau „Angels”. Unul dintre momentele serii a fost acela în care Robbie a cântat alături de tatăl lui, Peter Williams pe care îl ia adesea la concertele sale. Un alt moment al serii a fost cel în care o fană a fost invitată pe scenă să cânte piesa „Somethin’ Stupid”.

„Excelent, România. Publicul din Cluj e mai gălăgios ca cel din Anglia”, a fost mesajul lui Robbie Williams pentru fanii care au venit în număr mare să-l vadă. Ulterior, după ce și-a terminat recitalul artistul a ajuns în mijlocul mulțumii și s-a distrat alături de festivalieri la concertul lui Dub FX, de la scena Alchemy. La ora 4:00 dimineața artistul părea în formă maximă, a dansat și a cântat demonstrând că este un moment pe placul lui. Imaginile au fost postate de cântăreț pe contul de Instagram.

Citeste si:

Robbie Williams, concert în fața a 80.000 de fani

Robbie Williams a cântat în ultima seară a festivalului Untold de la Cluj-Napoca și a încântat publicul de 80.000 de fani timp de o oră și jumătate. Cântărețul britanic a împărțit tricouri fanilor din primele rânduri, iar după show-ul de zile mari a postat mai multe fotografii pe contul de Instagram.

„A fost grozav să te văd din nou, România. Absolut emoționant”, a scris artistul pe contul personal. Fanii s-au declarat încântați de concertul artistului de 45 de ani și au apreciat și comentat la fotografia de la Untold. „Ce show, ce performanță, ce LEGENDĂ!”, a scris unul dintre fani.

Robbie a mai cântat în România în anul 2015 în Piața Constituției. „Doar mulţimea care a fost acolo, cred că 80.000. A arătat incredibil, m-am simţit ca Michael Jackson. Părţile bune ale lui Michael Jackson”, a declarat Robbie Williams pentru stirileprotv.ro.

Citește și:

Articolul Imaginile nedifuzate până acum cu Robbie Williams la Cluj! VIDEO. Ce a spus artistul după concertul de la Untold apare prima dată în Stiri Mondene.