The news is by your side.

Ignorată de medici, o tânără mămică a născut singură, în toaleta maternităţii: „Am trecut prin iad şi scriu cu lacrimi în ochi”

0 0

Caz revoltător în Republica Moldova. În urmă cu două săptămâni, o tânără a fost nevoită să nască în toaleta Institutului Mamei şi Copilului din Chişinău, din cauza indiferenţei medicilor şi a asistenţilor medicali. Sunt acuzaţiile pe care avocatul femeii le-a lansat într-o postare pe pagina sa de Facebook, în care descrie în detaliu întâmplarea şocantă care s-ar fi putut încheia tragic.

Avocatul Dumitru Sliusarenco a mai spus în mesajul publicat că tânăra a scris despre ce i s-a întâmplat, însă a făcut-o în grupuri restrânse, din teama de a nu se pune presiune asupra ei.

„Scriu această postare nu pentru ca să fiu miluită, ci să ştie lumea ce se întâmplă la Centrul Mamei şi Copilului. În urmă cu două săptămâni am fost nevoită să nasc, de fapt, să chemăm naşterea (termen 21 de săptămâni). Iniţial am ajuns cu dureri de burtă la urgenţă, doamna de gardă m-a alungat acasă, cică totul e bine. Noaptea iar m-a luat ambulanţa. Am fost internată de sâmbată până luni, nici nu se apropiau de mine, au văzut în istorie că îngeraşul meu e foarte bolnav şi au aşteptat până luni. Luni, doamna Fuior mi-a confirmat patologiile şi deja s-a început procesul. Am trecut prin iad şi scriu cu lacrimi în ochi. M-au trimis să-mi cumpăr pastile care îmi cheamă naşterea. Prima pastilă am băut-o şi am aşteptat o zi. M

ă rugam la Dumnezeu să nu nasc chiar, ma temeam să nimeresc pe mâna ei. A mai intrat la 3 noaptea la mine şi a început a striga: „Şi raji? Sperii alte fete!”. Doamne…. Doamne…. Mă rugam să-mi rupă apele, leşinam de durere, voiam sa-mi bag mâinele să le rup singură, săream cu toată durerea în sus, mergeam, mă târâiam pe sub pat, voiam deja sa ma arunc peste geam. Când simţeam că mi se duc ochii peste cap, am chemat sora medicală, am rugat-o să cheme doctorul că nu pot, într-adevăr nu puteam nici să deschid ochii, iar ea îmi spune: „Iaca încă banii nu i-am mai cheltuit pentru tine pe telefon, eu o să decid când vine doctorul şi cind nu”. Ooohhhh Doamne. La 4.30 dimineaţa eram plină de sânge, sora medicală tot nu vroia să cheme doctorul, a zis că tot normal, aşteptăm apele, a ieşit ea din cameră, trec 10 minute, mi-am luat sudna şi m-am dus la baie. Am născut singură, singură în sudnă. O strigam, iar ea nu venea, deşi era aproape. Am născut din picioare, cu un picior pe masa din baie şi cu un picior ridicat. Fetelor, ca un câine am născut. Până a venit ea, eu eram cu fetiţa în braţe. A venit şi striga la mine iar, că baia îi de sânge şi să nu mă uit la fată, dar până a venit ea, eu deja o analizam şi plângeam, tremuram cu ea. Doamne…Doamne…Mi-au tăiat cordonul şi m-au trimis dintr-un capăt de coridor în alt capăt, cu cleştele în mână…Mă ţineam de pereţi. M-am urcat pe capră, deja cu ajutorul fetei care era cu mine, ea a auzit strigătele mele, iar sora medicală aştepta medicul cu uşa inchisă.

sursa: observator.tv