Guvernul Orban, împrumut masiv de 177 milioane de euro! Două penitenciare se construiesc de banii aceștia

Guvernul Orban tocmai a făcut un nou împrumut masiv cu o valoare de 177 milioane de euro! Anunțul a fost făcut de Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă. Acesta a transmis că pentru a face rost de bani s-a adoptat, în şedinţa de Guvern, un proiect de lege pentru aprobarea împrumutului.

Guvernul Orban, împrumut masiv de 177 milioane de euro!

Banii se folosesc pentru construirea a două penitenciare şi a unor facilităţi pentru pregătirea şi recuperarea capacităţii de muncă a personalului din penitenciare. ”A fost adoptat un proiect de lege pentru aprobarea unui împrumut acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Banii vor fi folosiți pentru modernizarea infrastructurii judiciare din România. Va fi finanţată construcţia a două penitenciare Berceni (Prahova) şi Buzău, precum şi construirea unei facilităţi pentru pregătirea personalului din penitenciare – Ilfov.

Două penitenciare se construiesc de banii aceștia

Tot de banii aceștia vom face și un centru de recuperare a capacităţii de muncă personalului din penitenciare, în judeţul Braşov”, a anunţat, Dancă într-o conferinţă de presă.

Mai exact, valoarea proiectului este de 221, 5 milioane euro , din care 177 milioane de euro este valoarea împrumutului. ”Acest proiect de lege este un act normativ extrem de important în zona judiciară.

Cunoscând problemele pe care sistemul de penitenciare îl ridică ca urmare a supraaglomerării, iar soluţia nu trebuie să fie în zona eliberărilor condiţionate anticipate – care au produs violenţă stradală şi fenoene sociale nedorite.

Soluția trebuie să vină din investiţii în sistemul penitenciar”, a mai spus Dancă atunci când a fost chestionat în legătură cu împrumutul pe care îl face Guvernul României.

Proiectul prevede aprobarea unui acord-cadru „de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Proiectul privind Modernizarea infrastructurii judiciare în România).

Împrumutul este în valoare de 177 milioane EUR, semnat la Bucureşti la 13 august 2019 şi la Paris la 2 septembrie 2019, denumit în continuare Acord-cadru de împrumut”, potrivit actului normativ adoptat de Guvern.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More