Germania se trezește. Interzice burka si intervine in relatia medic-pacient in lupta împotriva terorismului

0 62

Ministrul de Interne, Thomas de Maiziere (foto), va propune un plan de masuri de securitate antiteroriste suplimentare, dupa seria de atentate care au zguduit in ultima luna landul bavarez, printre care se numara o interdictie pentru purtarea burka de catre femeile musulmane.

Mai mult, deportarea persoanelor condamnate va fi accelerata, iar regulile de confidentialitate medic-pacient vor putea fi incalcate in anumite situatii, transmite BBC.
Aceste noi masuri de securitate antiteroriste vor fi prezentate in cursul zilei de joi.

Germania este in alerta terorista, dupa ce in ultimele saptamani au avut loc mai multe atacuri, iar in cel mai grav, din Munchen, noua oameni au fost ucisi de un tanar obsedat de crimele in masa, care ulterior s-a sinucis.

In ultima luna, landul bavarez a fost zguduit de 4 atentate, dintre care doua au avut legaturi cu islamismul militant, soldate cu 15 morti si cateva zeci de raniti.

Germania are foarte putine restrictii cu privire la imbracamintea purtata de cetateni.

Insa o comisie guvernamentala a sustinut in urma cu patru ani ca interzicerea completa a purtarii burka ar reprezenta o masura neconstitutionala.

Interdictii asupra purtarii burka de catre femeile musulmane exista in alte state europene. Portul burqa si niqab in locuri publice este interzis in Belgia din 2011. La fel si in Franta.

De asemenea, confidentialitatea medic-pacient este extrem de importata in legislatia germana, iar orice incalcare se pedepseste cu pana la un an in spatele gratiilor.

Insa masurile antiteroriste propuse de Maiziere ii vor forta pe medici sa informeze autoritatile atunci cand suspecteaza ca pacientii au de gand sa raneasca o alta persoana.

Aceste propuneri au atras critici vehemente din partea politicienilor de stanga si a medicilor.

O alta masura va lua in considerare accelerarea deportarilor pentru persoanele condamnate.

Recomandari