Primarul general al Capitalei Gabriela Firea şi-a anunţat colegii în Biroul Permanent Naţional al PSD că se retrage din cursa pentru desemnarea prezidențiabilului PSD, potrivit observator.tv, care citează surse politice. Așadar, premierul Viorica Dăncilă are cale liberă să fie candidatul PSD la alegerile prezidențiale.

Gabriela Firea s-a retras din cursa pentru desemnarea prezidențiabilului PSD

Gabriela Firea se pare că nu a primit sprijinul filialelor PSD, așa că și-a retras candidatura, la fel ca Mihai Fifor și Eugen Teodorovici. Primarul general declara în trecut că ”dragoste cu de-a sila nu se poate”.

Vicepreședintele PSD, Gabriel Zetea, a declarat, marți, că Viorica Dăncilă va fi aleasă, cel mai probabil, candidatul partidului la alegerile prezidențiale, precizând că sunt prea multe orgolii acum în PSD și în celelalte formațiuni pentru susținerea unui candidat comun, potrivit Mediafax.

Citeste si:

Gabriela Firea s-a retras din cursa pentru desemnarea prezidențiabilului PSD
Gabriela Firea s-a retras din cursa pentru desemnarea prezidențiabilului PSD. Viorica Dăncilă are cale liberă! Sursa foto: capital.ro

”Viorica Dăncilă va fi aleasă de către marea majoritate a colegilor”

„Nu cred că o să fie foarte multe suprize astăzi (marți -n.r.). Din discuțiile pe care le-am avut cu colegii, atâta vreme cât doamna Dăncilă își va menține intenția de a candida, eu cred că ea va fi aleasă de către marea majoritate a colegilor.

Este președintele partidului și atâta vreme cât ea este președintele partidului își dorește să-și asume o candidatură are șanse mult mai mari de a mobiliza o mai mare parte a partidului, de a-l pune în spatele ei. Din punctul meu de vedere, da (e nevoie de o alianță cu ALDE și Pro România -n.r.).

Eu am susținut acest punct de vedere și în cadrul ultimului Comitet Executiv, am susținut cu tărie că e nevoie să facem orice pentru a menține o alianță, partidele care sunt în opoziție cu Klaus Iohannis, toate ar trebui să avem un candidat comun. Deocamdată văd că există orgolii mult prea mari și în interiorul PSD, dar și în interiorul celorlalte partide”, a declarat Gabriel Zetea.

Social-democrații se reunesc, marți, în Birou Politic Național, pentru a-și alege candidatul la prezidențiale, urmând ca propunerea să fie validată în Comitetul Executiv Național.

Citește și:

Articolul Gabriela Firea, retrasă din cursa pentru prezidențiale a PSD. Cale liberă pentru Viorica Dăncilă: “Cred că va fi aleasă de majoritatea colegilor” apare prima dată în Stiri Mondene.