Gabriela Firea, mesaj pentru români de Paște: ”Vă implor, rămâneţi acasă”. Video

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a transmis un mesaj pentru toți românii cu ocazia sărbătorilor de Paște și le cere acestora să rămână acasă.

Gabriela Firea, mesaj pentru români de Paște

În mesajul video transmis pe Facebook pentru români cu ocazia sărbătorilor de Paște, Gabriela Firea i-a rugat pe cetățeni să șină cont de măsurile de protecție pentru a nu fi compromis acest sacrifiu de o lună de zile.

”Îi rog pe bunicii şi părinţii noştri să stea acasă în aceste zile, să nu se lase convinşi să iasă din casă pentru că se pot întâlni cu alte persoane care sunt deja infectate, din dorinţa de a aduce în case Lumină, Lumina Sfântă”, a spus primarul.

Firea a mai spus gospodinelor să nu cheme invitaţi la masa de Paşte, iar tinerilor să nu meargă sau să organizeze petreceri după Înviere, aşa cum obişnuiau să facă în alţi ani.

Firea precizează că evitarea socializării va fi un ajutor pentru medici

”Am sacrificat economia, am sacrificat educaţia pentru că şcolile au trebuit să fie închise, cursurile suspendate. Şi noi ce facem acum? Am muncit cu toţii o lună şi compromitem toată munca noastră a tuturor în câteva ore”, a afirmat ea.

Gabriela Firea i-a implorat pe oameni să rămână acasă oricât ar fi de greu și le-a transmis că mai bine plictisit, nerăbdător, izolat, fără tradiție, fără petrecere, fără invitați și fără Lumină, decât pacient.

Edilul Capitalei a precizat că dacă vom face toate acestea și vom evita orice formă de socializare cu ocazia sărbătorilor de Paște vom da un ajutor medicilor în lupta cu temutul coronavirus.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj video cu ocazia sărbătorilor de Paşte. Şeful statului spune că anul acesta, cu ocazia Învierii Domnului “ne manifestăm iubirea faţă de cei dragi, renunţând să îi mai avem lângă noi”.

Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat când că vârful pandemiei de coronavirus în România este așteptat în jurul datei de 23-24 aprilie, dar și că ne așteaptă o perioadă dificilă dacă nu respectăm măsurile de distanțare socială.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More