URAGAN POLITIC după AVIZUL Comisiei de la Veneţia. Iohannnis cere DEMISIA lui Toader. Ministrul Justiţiei: modificările au survenit în Parlament

0 50

Avizul adoptat vineri de Comisia de la Veneţia, cu recomandarea ca autorităţile române să modifice complet amendamentele la codul penal şi de procedură penală, stârneşte o furtună de replici politice între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis cere demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi îl acuza că ”şi-a compromis definitiv credibilitatea”, în timp ce Toader spune că preşedintele ştie sau ar trebui să ştie că Ministerul a înaintat propunerile privind legile Justiţiei către Parlament, care este forul legiuitor în acest caz. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, vrea să îi ceară premierului Vioricăi Dăncilă să îşi asume respectarea recomandărilor Comisiei în Parlament şi crede că România riscă să spună adio Spaţiului Schengen.

Comisia de la Veneţia a exprimat, în avizul adoptat vineri, îngrijorarea privind proiectele de amendamente la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală din România, subliniind că modificările afectează grav eficienţa sistemului judiciar penal şi acţiunile anticorupţie. Avizul exprimă o poziţie extrem de dură, care a alimentat ulterior declaraţii prin care liderii politici pasează răspunderea de la Cotroceni la Victoria şi de la Ministerul Justiţiei la Parlament.Iată ce a transmis Comisia către autorităţile din România:

„Comisia Veneţia recomandă autorităţilor române să efectueze o reevaluare totală a amendamentelor ambelor coduri printr-un proces de consultare complet şi eficient în scopul obţinerii unor propuneri legislative solide şi coerente care să beneficieze de o largă susţinere în cadrul societăţii din România, ţinându-se cont în totalitate de standardele aplicabile şi de îndrumările Curţii Constituţionale”, transmite Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, un organism din cadrul Consiliului Europei (CoE).

În acelaşi timp, Comisia a adoptat, cu unele amendamente, avizul preliminar emis în iulie în cazul celor trei proiecte de lege prin care se modifică legislaţia actuală privind statutul judecătorilor şi procurorilor, privind organizarea judiciară şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. Acest aviz critică faptul că aceste legi ar afecta eficienţa, calitatea şi independenţa justiţiei, cu efecte negative asupra combaterii corupţiei. Cele trei legi au fost deja promulgate şi au intrat în vigoare”.

Iohannis către Toader: „un nou episod dintr-un lung şir de decizii controversate”

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat vineri, după avizul Comisiei de la Veneţia, spunând că prevederile din Ordonanţă sunt „un nou episod dintr-un lung şir de decizii controversate” ale ministrului Tudorel Toader, motiv pentru care acesta trebuie să îşi prezinte demisia.

„Preşedintele României consideră că, din dorinţa de-a favoriza pe cei care au probleme cu legea, coaliţia PSD-ALDE prejudiciază iremediabil nu numai statul de drept şi încrederea cetăţeanului că nimeni nu e mai presus de lege, indiferent de funcţia sau poziţia pe care o are în societate, ci şi toate eforturile unei întregi naţiuni pentru care valorile fundamentale europene sunt incontestabile”, se arată în comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată precizează că şeful statului condamnă ferm comportamentul iresponsabil al Ministrului Justiţiei şi îi cere demisia.

„Sub pretextul implementării recomandărilor Comisiei de la Veneţia în cuprinsul Ordonanţei de Urgenţă 92/2018, a inclus prevederi fără nicio legătură cu acestea, ba chiar contrare lor, de natură să sporească îngrijorarea partenerilor europeni. Preşedintele României menţionează că acesta este un nou episod dintr-un lung şir de decizii controversate luate de acest ministru în timpul mandatului său. În acest mod, Ministrul Justiţiei şi-a compromis definitiv credibilitatea, motiv întemeiat pentru a-şi prezenta demisia din funcţie”, se arată în comunicatul de presă.

Klaus Iohannis consideră că aspectele foarte grave reţinute de Comisia de la Veneţia cu privire la modificările aduse legilor justiţiei şi codurilor penale reprezintă un semnal fără echivoc, de care actuala guvernare trebuie să ţină cont „pentru a nu împinge România pe o direcţie incompatibilă cu valorile Uniunii Europene”.

Preşedintele cere reevaluarea urgentă a amendamentelor

„Punerea în pericol a independenţei procurorilor şi judecătorilor, afectarea încrederii în justiţie, impactul negativ asupra eficienţei actului de justiţie în materie penală în combaterea diferitelor infracţiuni, inclusiv a infracţiunilor de corupţie, a celor săvârşite prin violenţă sau a celor de criminalitate organizată sunt aspecte esenţiale asupra cărora Comisia de la Veneţia atrage atenţia în analiza sa”, se mai arată în comunoicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că, prin concluziile prezentate public, Comisia de la Veneţia constată că modificările aduse legilor justiţiei şi legislaţiei penale bulversează întregul sistem judiciar şi generează efecte negative, iar o serie de prevederi nou introduse vor avea consecinţe directe asupra unor proceduri şi dosare penale în care sunt implicaţi oameni politici.

Preşedintele consideră că este inacceptabil ca întreaga legislaţie din acest domeniu esenţial pentru orice democraţie autentică să fie alterată.

„Preşedintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului României să ţină cont de opiniile cuprinse în raportul Comisiei de la Veneţia şi să reevalueze cu maximă celeritate modificările aduse legilor justiţiei, dar şi Codurilor Penale şi de Procedură Penală pentru ca impactul negativ asupra justiţiei şi a statului de drept să înceteze.

Toader: modificarea codurilor a survenit în Parlament

Tudorel Toader a declarat pentru Mediafax, după ce Iohannis i-a cerut demisia, că modificările codurilor au survenit în Parlament, pentru că la Ministerul Justiţiei au fost elaborate doar proiectele de lege pentru aceste modificări. Toader a mai spus că Preşedintele ar trebui să ştie aceste aspecte.

„Preşedintele Comisiei speciale a exprimat poziţia legiuitorului. Reamintesc faptul că la MJ au fost elaborate proiecte de lege pt modificarea Codului penal şi de procedura penală pentru punerea de acord cu deciziile CCR şi pentru transpunerea a două directive! Restul modificărilor celor două Coduri au survenit în Parlament! Presefintele ştie, sau ar trebui să ştie, aceste aspecte!”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pentru Mediafax.

Tudorel Toader, a anunţat anterior acestui episod pe Facebook că avizul Comisiei de la Veneţia reţine soluţionarea temporară a problemei pensionării magistraţilor, prin amânarea momentului, şi recomandă abrogarea acestei soluţii legislative.

Orban: România riscă să spună adio Spaţiului Schengen

La rândul său, preşedintele PNL, Ludovic Orban, crede că România riscă să spună adio Spaţiului Schengen şi fondurilor europene.

„În cazul în care majoritatea guvernamentală nu se va angaja să respecte punctele de vedere ale comisiei, raportul pe MCV va fi devastator pentru România… În cazul în care majoritatea guvernamentală nu va relua procesul de legiferare şi nu va ţine cont de punctele de vedere ale Comisiei de la Veneţia, le spun românilor încă de pe acum, că riscăm să punem adio Schengen, putem să spunem adio fondurilor europene”, a afirmat preşedintele PNL, Ludovic Orban, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută, vineri, la sediul din Modogran.

PNL o convoacă pe Viorica Dăncilă în Parlament

PNL o va convoca pe prim-ministrul Viorica Dăncilă în Parlament pentru a se angaja că respectă recomandările Comisiei de la Veneţia. Acesta precizează că este insuficientă demisia lui Tudorel Toader din funcţia de ministru al Justiţie.

„PNL o va convoca pe Viorica Dăncilă în faţa Parlamentului să spună foarte clar dacă se angajează să respecte recomandările Comisiei de la Veneţia , în procesul de refacere a legilor justiţiei şi în procesul de redezbaterea a modificărilor la Codul penal şi a Codului de procedură penală sau dacă nu intenţionează acest lucru.”, a mai spus Orban.

Liberalii vor adopta şi o declaraţie de angajament pentru ca în dezbaterile parlamentare să fie susţinute toate modificările necesare legilor justiţiei.

Întrebat dacă ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar trebui să îşi dea demisia în urma avizului trimis de Comisia de la Veneţia, Ludovic Orban a precizat că „o demisie ar fi prea puţin”.

Recomandari