Fost vicepreședinte ANAF, trimis în judecată! Șerban Pop e acuzat că a luat mită 2,5 milioane de euro

Un fost vicepreședinte ANAF trece prin momente dificile! Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de libertate. Vorbim despre Șerban Pop, cel care este acuzat că a luat mită 2,5 milioane de euro de la un om de afaceri.

Fost vicepreședinte ANAF, trimis în judecată!

Concret, Șerban Pop este acuzat că, în perioada 31 ianuarie – 23 decembrie 2008, ar fi pretins de la un om de afaceri 5.000.000 euro. Din acești bani ar fi primit în patru tranșe, în conturile unor companii off shore pe care le controla prin interpuși, suma de 2.500.000 euro. Cel puțin așa se arată în rechizitoriul său.

Procurorii DNA spun că banii au ajuns în conturile lui Pop în perioada 08 septembrie -23 decembrie 2008. Aceștia ar fi avut legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Șerban Pop e acuzat că a luat mită 2,5 milioane de euro

În mare, Șerban Pop trebuia să aprobe o soluție fiscală individuale anticipată (act administrativ) legată de o tranzacție încheiată între compania omului de afaceri și o societate de stat și a urgentării restituirii, către firma omului de afaceri, a sumei de 228.259.140 lei cu titlu de TVA.

Inspectorii spun că după primirea sumei aferente rambursării, aproximativ jumătate din banii încasați de firma omului de afaceri ar fi fost transferați într-un cont deschis la o bancă din Ungaria, iar de aici către două firme offshore controlate de același om de afaceri.

Banii nu s-au oprit aici și de acolo, 2.500.000 euro au fost transferați mai departe, în conturile unor firme offshore din Cipru controlate de inculpat, prin intermediar. Acum, procurorii au pus sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deținute de inculpat.

Nu s-au oprit aici și au dispus și poprirea asupra sumelor de bani prezente și viitoare aflate în conturile deschise pe numele inculpatului, până la concurența sumei de 2.500.000 euro. Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București cu solicitarea de menținere a măsurilor asigurătorii.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More