The news is by your side.

Femeia de serviciu recunoaşte că i-a făcut pedichiura la birou directorului din Primăria Târgu-Jiu

0 0

Femeia de serviciu care apare într-o fotografie alături de directorul Direcției de Patrimoniu din Primăria Târgu-Jiu, Marian Rotaru, a recunoscut că îi făcea pedichiura șefului său, pentru că acesta îi ceruse.

După ce imaginea a apărut în toată presa din România, Marian Rotaru s-a apărat spunând că fotografia a fost făcută în urmă cu doi ani, când își luxase piciorul, iar femeia îl ajuta să se bandajeze. Directorul de primărie nu a putut explica însă sticluța cu ojă de pe birou și cea de acetonă.

Într-o declarație citată de Mediafax, femeia de serviciu din imagini a recunoscut însă că îi făcea pedichiura superiorului său și spune că nu a avut încotro.

„Da, eu eram! Îi făceam o pedichiură! Este adevărul adevărului! Practic, nu m-a obligat. Eu am lucrat acum vreo 14 ani în aşa ceva, de 12 ani lucrez în Patrimoniu şi a auzit că mă pricep. Văd că spune că i-am pus o faşă, dar nu e adevărat! Îi faceam o pedichiură. M-a rugat şi în final nu am avut ce să fac. I-am făcut. A fost singura dată. Aflase că mă pricep, de unde nu ştiu.”, a declarat femeia.