The news is by your side.

Felicitari! Narcis Ianău, ex Românii au Talent, a ajuns cunoscut în toată lumea. Uite cu cine cântă pe scenă

0 2

În 2011, vocea lui Narcis Iustin Ianău a uimit o ţară întreagă. El a reuşit să ajungă în finala primului sezon al show-ului „Românii au talent”, dar n-a luat aurul. S-a clasat pe locul al doilea şi încă de pe atunci i s-a prezis un viitor glorios.

Narcis Ianău, 23 de ani, este acum cunoscut la nivel mondial. Numele şi chipul său apar pe afişele din marile metropole ale lumii, alături de artişti precum celebra Sarah Brightman sau grupul muzical Gregorian.

Apare pe afiş alături de celebra Sarah Brightman
Foto: Facebook

Contratenorul a fost invitatul lui Sarah Brightman în turneul sopranei din Asia.

Artistul cântă pe cele mai mare scene ale lumii, iar până de Crăciun are agendă plină. Mâine, Narcis va cânta la Helsinki (Finlanda), alături de Sarah Brightman, Mario Frangoulis, Fernando Varela şi Gregorian, în cadrul “Royal Christmas Gala”. Vor urma Estonia, Rusia, Letonia, Belarus, Germania, Elveţia, Cehia, Polonia, Ungaria, Croaţia, Slovenia şi Austria, potrivit click.ro.