Explicații. Bugetarul Marian Oprișan, surprins la bordul unui jeep de peste 140.000 de euro: „Mașina a fost cumpărată de mama mea…. Mie mi-o mai dă din când în când s-o conduc câte cinci minute. Dacă sunteți …”

0 49

Președintele Consiliului Județean Vrancea și al organizației județene a PSD, Marian Oprișan, a fost surprins în weekend de un localnic din Focșani la volanul noului său autoturism Ford Shelby, ultimul model, o mașină care valorează, cu dotări minime, 118.000 de euro.

Marian Oprișan a fost întrebat de un localnic de unde a avut bani pentru o astfel de mașină, în condițiile în care în declarația sa de avere nu figurează niciun cont cu o sumă așa de mare.

Explicații. Bugetarul Marian Oprișan, surprins la bordul unui jeep de peste 140.000 de euro: „Mașina a fost cumpărată de mama mea…. Mie mi-o mai dă din când în când s-o conduc câte cinci minute. Dacă sunteți …”
Ultimul model Ford Shelby, în valoare de peste 140.000 de euro

Oprișan susține că mașina este a mamei sale, care îi mai împrumută autoturismul din când în când, informează digi24.ro.

„Mașina a fost cumpărată de mama mea, ea este proprietarul. Mie mi-o mai dă din când în când s-o conduc câte cinci minute. Dacă sunteți interesați de mai multe detalii întrebați-o pe ea. Mama mea nu este funcționar public ci persoană privată și nu văd care este problema“, a declarat Marian Oprișan pentru Ziarul de Vrancea, adăugând că și alte mașini la volanul cărora a fost surprins sunt tot ale mamei sale.

„Este o mașină senzațională și o mașină foarte bună, care îți dă mari satisfacții atât onroad, pe astfalt, cât și offroad, pe teren accidentat și eu sunt pasionat de această chestiune. Banii au fost virați din contul mamei mele, un cont care se află de multă vreme sub controlul procurorilor anticorupție”, a declarat Marian Oprișan.

Șeful PSD Vrancea a spus că își poate permite o asemenea mașină „după o viață de muncă” a sa și a familiei sale. Despre casa în care locuiește, Oprișan a spus că este alcătuită dintr-un apartament cu trei dormitoare și un altul cu două dormitoare, al mamei sale.

Recomandari