„Eu o să fiu acela care o să te îngroape lângă un porc într-un mormânt de piatră!/Un dement se angajează să-l ucidă pe Arafat. 1500 de imbecili au distribuit postarea

Un dement care nu crede în existența coronavirusului și care consideră că pandemia este de fapt o conspirație mondială a postat pe Facebook că are „dreptul de a ucide în numele Țării și a Poporului Român !”

Raul Coltor, un personaj prezentat pe site-urile adepților teoriei conspirație ca fiind un agent secret „care a spionat peste un deceniu în favoarea României!”, a postat pe Facebook că se angajează să îl ucidă pe Raed Arafat. 

Mai grav este că amenințarea făcută de Raul Coltor a fost redistribuită de peste 1.500 de persoane, iar alte 1.100 au apreciat-o.

Din cele peste 700 de comentarii, o parte dintre utilizatori salută „inițiativa”.

Sunt și numeroase voci care critică postarea și cer intervenția poliției.

Cine e „spionul internațional”

Raul Coltor s-ar afla și în spatele genocid.ro, potrivit publicației dinpresa.com, site închis de ANCOM în perioada stării de urgență. 

Printre fake-news-urile transmise de respectiva pagină erau informații precum: „Se face o așa zisă „dezinfectare” la nivel public cu substanțe iritante și toxice din grupele 1,2 și 4, sub denumirea de „Halamid R”, CARE CONȚINE Tosylchloramide sodium SUBSTANȚĂ FOLOSITĂ ÎN UZUL VETERINAR și care poate ucide instantaneu sau provoacă boli mortale”.
 
Grupul de Comunicare Strategică a arătat că prin intermediul site-ului „se distribuie constant informații complet false sau distorsionate cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire”.
 
ANCOM dă și un exemplu fake news: „sub pretextul formulării unei plângeri penale împotriva conducătorilor mai multor instituții, inițiatorul PLÂNGERII PENALE PUBLICE (formulă juridică inexistentă-n.n.) instigă publicul să nu respecte prevederile Ordonanțelor Militare invocând motive false pentru care Ordonanțele Militare ar fi ilegale.”
 
De alfel, pe un alt site pe care l-a redeschis după închiderea celui original, Raul Coltor susține că „a fost RĂPIT ȘI SECHESTRAT de către crima organizată la ordinul lui RAED ARAFAT !
Toate acestea drept urmare a dezvăluirilor și deținerii de probe care SUNT sau urmează să fie expuse public parțial (la nevoie TOTAL) și care au fost baza a nenumărate solicitări legale de audiere și începerea urmăririi penale împotriva următorilor PÂRÂȚI:
 
Klaus Werner Iohannis , Ludovic Orban , Ion-Marcel Vela , Raed Arafat , Victor Costache , Bogdan Despescu , Ion-Marcel Ciolacu , Titus Corlățean , Nelu Tătaru , Eduard Raul Hellvig , Nicolae Ciucă , Traian Berbeceanu , precum și  împotriva tuturor colaboratorilor lor care au executat ordine ilegale și au complotat la LOVITURA DE DE STAT DIN 16.03.2020”
________________
 
Postarea prin care este amenințat Raed Arafat a fost trimisă și către Poliția Română, căreia i-am solicitat un punct de vedere cu privire la această situație gravă. 
 
Ceea ce vă pot spune la acest moment este că se fac verificări”, a fost răspunsul pe care l-am primit., scrie Newsweek România.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More