Elevă româncă, după nouă luni în Germania: „Nu mă mai întorc acasă”

0 48

Ana Fati, o elevă de 16 ani din Bucureşti, pare să fi luat o hotărâre decisivă pentru viața ei. În urmă cu nouă luni, în cadrul programului ”Youth for understanding”, ea a fost aleasă să petreacă clasa a X-a la un liceu din Germania. A fost repartizată la Liceul Marie-Curie din Gerresheim, în apropiere de Dusseldorf. „Sunt atât de onorată că pot să ofer acest interviu. Sunt aleasă”, mărturiseşte ea, pentru Rheinische Post.

La început nu avea curaj nici să zâmbească. Nu știa nimic despre destinația ei și nici despre noii ei colegi. De altfel, inițial a fost ignorată complet de aceștia. „Mi-am imaginat totul puțin altfel. Dacă venea un elev nou la liceul nostru din Bucuresti, sigur era primit cu mai multă afectiune şi deschidere de către colegii români”, consideră Ana.

Nici relația cu familia-gazdă din Germania nu a decurs la început conform aşteptărilor. „Ei locuiesc în Hubbelrath, departe de centru. Eu vreau să fiu mereu afară, preferabil până noaptea târziu. Ei își făceau mereu griji. Când le-am spus că rămân peste noapte la o prietenă, dar de fapt eram altundeva, încrederea lor a dispărut în totalitate. Gazda mea este psiholog pentru copiii și tineri. Știe exact ce se petrece. Astăzi îi înțeleg. Au o responsabilitate faţă de ce se întâmplă cu mine aici și este complet irelevant ce mi se permitea la București”.

Limba germană a fost singura care nu i-a provocat probleme. A urmat o grădiniță în limba germană la Bucuresti, apoi a frecventat Colegiul German „Goethe”, cu predare aproape integrală în limba germană. „Ce am trăit aici e la ani lumină de învăţământul din România. În primul rând, elevii au dreptul la libera exprimare. Pot spune fără menajamente ce nu le convine. Apoi, pentru prima dată în viață am avut senzația că învăț cu adevărat ceva la școală. Și există materia filosofie. Un curs care la școala noastră din București a picat din lipsă de interes”.

Între timp, relația cu colegii ei s-a îmbunătăţit. „În continuare am impresia că sunt cam conservatori. Nu mă refer aici la piercing-uri sau tatuaje, cât la viața în sine. Eu sunt complet fascinată de Poetry Slam (o competiție în care poeții citesc sau recitează opere originale). M-am înscris la un astfel de curs privat. Vestea bună e că cei de acolo consideră că am într-adevăr talent. Am rămas uimită. Pot să fac cu adevărat ce îmi place. Pe viitor îmi propun să mă dedic artei și culturii. Artă există și la București, dar nu plătește nimeni pentru ea”, declară tânăra pentru presa germană.

Un viitor în Romania nu intră în planurile ei. „Perioada petrecută în Dusseldorf mi-a deschis noi perspective. În cel mult doi ani, după absolvirea liceului, vreau să mă întorc în Germania și să studiez aici, preferabil în Berlin. Am avut acolo o întâlnire a elevilor români, care se află la schimb de experiență în Germania, și am ajuns la concluzia că acest an în strainătate ne-a schimbat complet viața. Avem chiar un motto: Nu este doar un an dintr-o viață, ci o viață într-un an”, a încheiat Ana.

Recomandari