Drumul expres Craiova – Pitești, în valoare totală de aproape 5 miliarde de lei, transmis la Comisia Europeană pentru finanțare

0 30

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a finalizat miercuri, 30 decembrie 2020, procesul de evaluare, contractare și de transmitere la Comisia Europeană a proiectului major „Drum expres Craiova Pitești”, în valoare totală de aproape 5 miliarde de lei, potrivit unui comunicat al instituției.

Astfel, România a depus pentru finanțare la Bruxelles proiectul de 121 de km, a cărui valoare totală este de 4,9 miliarde de lei, din care UE va finanța prin Programul Operațional Infrastructură Mare 3,5 miliarde de lei. Perioada de implementare a proiectului este de 61 luni, adică între 1 decembrie 2018 și 31 decembrie 2023.

Drumul expres Craiova-Pitești este împărțit în patru loturi, va avea două benzi pe sens, fără bandă de urgență. Drumul numit ”autostrada Ford” va mai avea 10 noduri rutiere, 75 poduri și pasaje și 26 intersecții denivelate fără acces, precum și 3 baze de întreținere si deszăpezire, 4 spatii de servicii și 4 parcări de scurtă durată.

Pentru tronsoanele 1 și 2, CNAIR a semnat contractele de la finele lui 2018, iar din mai 2019 au început primele lucrări pe șantier.

Tronsonul 1, cu o lungime de circa 17,7 km, este executat de către italienii de la Tirrena Scavi. Tronsonul 2, cu o lungime de circa 40 de kilometri, care cuprinde și centurile ocolitoare de la Balș și Slatina, este construit de asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade – Consitrans.

Tronsoanele 3 și 4 au fost contestate în instanță, relicitate, iar câștigătorul la licitație a venit la finalul lunii iunie – UMB. Contractele au fost semnate în septembrie 2020, dar pentru unul dintre tronsoane o instanță a decis revizuirea deciziei CNAIR.

”Nu ne mai permitem să pierdem nicio zi care să întârzie realizarea unor proiecte precum Drumul expres Craiova-Pitești. Au fost prea multe șanse ratate în ultimii ani când, din cauza lipsei de viziune a unor miniștri și indolenței și incompetenței unor funcționari, proiectele de infrastructură au rămas de multe ori simple desene frumos colorate plimbate prin studiourile de televiziune. Dacă vrem rezultate concrete trebuie să existe implicare maximă de la nivelul conducerii până la ultimul funcționar care participă la realizarea proiectelor de infrastructură. Asta am cerut și mă asigur în fiecare zi că mesajul meu a fost înțeles”, a declarat ministrul Cătălin Drulă, potrivit comunicatului citat.

Recomandari