Drama unei românce din Italia. A fost găsită dormind sub un pod, alături de cei trei copii ai săi

0 9

O româncă, mamă, care dormea alături de cei trei copii ai săi sub un pod din localitatea Cosenza din sudul Italiei, a fost luată de pe stradă de polițiștii italiei, care i-au plătit cazarea la un hotel. Femeia de nici 30 de ani și cei trei copii de 4 luni, respectiv 2 și 3 ani, au fost preluați apoi de măicuțele de la un institut din oraș care o vor ajuta să își găsescă o locuință și un loc de muncă. 

Câțiva tineri au semnalat prezența femeii polițiștilor de la Echipa Mobilă și de la Secția de Prevenire a Criminalității.

Agenții au descoperit că tânărăa a fost abandonată de soț în România. Sosită în Italia pentru a căuta găzduire la niște rude, a fost alungată din casă după nici o săptămână pentru că rudele nu era în măsură să-i întrețină. Necunoscând pe nimeni altcineva, dezorientată și fără bani, femeia s-a dus sub un pod pentru a-și petrece noapte alături de copiii săi, arată gazetaromanească.com. 

Agenții de la echipa Mobilă și de la Serviciul de Prevenire a Criminalității de la Chestură, alertați de câțiva tineri, au verificat situația celor mici, apoi au însoțit-o la hotel și au plătit din propriul buzunar pentru cazarea femeii și micuților într-un hotel din centrul orașului.

Acum tânăra familie a fost primită de măicuțele de la Institutul Figlie di Santa Maria della Provvidenza, din centrul istoric.

”Sunt toți bine”, a spus sora Gabriella, maica superioară a surorilor guaneliane, care gestionează institutul.

”Vor putea rămâne aici până când vor. O vom ajuta pe femeie să-și refacă documentele și apoi să-și găsească o locuință și, de ce nu, un loc de muncă”, a declarat sora Grabriella potrivit sursei citate.

Recomandari