Fostul premier Mihai Tudose solicita UDMR sa respecte legile Romaniei in privinta afisarii steagului Ungariei si intonarii imnului Ungariei pe teritoriul tarii noastre. Victor Ponta atrage atentia, comentand spusele lui Tudose, ca Dragnea „va fi mai dispus sa vanda tot” pentru a face e plac UDMR.

„Si a fost Congresul UDMR…. Si au stabilit ca le trebuie imn si ca imnul Ungariei e bun. Si ca nici cu drapelul nu prea e bine. Si ca drapelul Ungariei ar fi satisfacator. Pana aici nimic nou, si in fond, fiecare e liber sa cante sub dus, acasa, ce vrea el. Si sa aiba pe peretii dormitorului ce culori vrea. DAR in afara locuintei, TARA aceasta unde traiesc ei, etnicii maghiari, este Romania!! Imnul este al Romaniei. Drapelul este al Romaniei. Atat. Pentru restul ‘ideilor’ privind Drapelul si Imnul avem legi care trebuie respectate. Si aplicate.

Dar au lansat la acelasi Congres si un nou concept, acela de ‘transilvanism pragmatic’, cu o Transilvanie din ce in ce mai ‘libera’… Aici nu mai e despre ce canta la dus … Este despre Romania! Despre Romania noastra…

Citeste si:

Fiindca au vorbit de pragmatism… Valoarea de intrebuintare a UDMR este data de ponderea in parlament. Aceasta este mare daca romanii nu vin la vot”, a scris Tudose pe Facebook.

„Mihai spune ceea ce stim toti – cu cat Dragnea va fi mai disperat cu majoritatea din Parlament cu atat va fi mai dispus sa vanda tot / si cu atat mai mult vor cere UDMR!

Si uite asa marii ‘luptatori pentru romanism’ intorc spatele Basarabiei, inchid ochii la ce se intampla in Transilvania , vand companiile romanesti unor grupuri ilegitime din afara tarii ( prin Fondul Suveran) ….”, a completat Ponta.

Cea mai importanta miza a Congresului UDMR, desfasurat in aceste zile la Cluj, a fost adoptarea documentului „Viitorul in Transilvania”, a spus presedintele formatiuni, Kelemen Hunor, la finalul evenimentului.

„Miza cea mai importanta a acestui congres a fost dezbaterea acelui document despre care noi spunem ca propune o viziune despre viitorul Romaniei, al Transilvaniei, si bineinteles in primul rand despre viitorul comunitatii maghiare in aceasta tara. Noi spunem ca toate segmentele vietii sociale, economice trebuie atinse, dincolo de problemele identitare, pastrarea identitatii etnice, sunt si altfel de provocari, sunt lucruri importante, nu doar pentru generatia noastra, dar si pentru cei care vor veni dupa noi, mai ales pentru acele generatii care s-au nascut dupa 1989, nu au nicio experienta directa, nu au nicio amintire directa despre dictatura comunista. Pentru ei provocarile si scopurile sunt de multe ori radical diferite de cele ale generatiilor care vin cu mostenirea grea a dictaturii comuniste”, a spus Kelemen.

La Cluj a avut loc vineri si sambata cel de-al 14-la congres al UDMR in cadrul caruia Kelemen Hunor si-a prezentat raportul pentru ultimii doi ani, au fost dezbatute si adoptate noi hotarari si a fost lansat documentul „Viitorul in Transilvania”, in care se vorbeste de viitorul maghiarilor din regiune si de faptul ca „Transilvania va fi din ce in ce mai libera de reteaua aspiratiilor centraliste”.

De asemenea, a avut loc si alegerea presedintelui UDMR, Kelemen Hunor fiind reales cu 728 de voturi „pentru” si 26 „impotriva” din totalul celor 757 de voturi valabil exprimate.

De asemenea, va avea loc o dezbatere a candidatilor UDMR la alegerile europarlamentare din acest an.