Dosarul 10 August: condamnări cu suspendare pentru încă un lot de huligani. Ei erau acuzați că s-au bătut cu jandarmii și au rupt coșurile de gunoi. O singură persoană a fost condamnată cu executare, pentru că mai avea un dosar. Decizia nu este definitivă

Judecătoria Sectorului 1 a condamnat vineri, în primă instanță, 12 persoane pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice într-unul dintre dosarele deschise după violențele de la protestul din 10 august 2018. Cea mai mare pedeapsă a fost de 3 ani de închisoare cu executare, primită de o persoană care mai avea o sentință într-un alt caz, însă toți ceilalți 11 inculpați, au primit pedepse cu suspendare și zile de muncă în folosul comunității.

De asemenea, trei jandarmi vor primi daune morale cuprinse între 1.000 de lei și 1.500 de lei, iar mai multi inculpați trebuie să achite daune materiale de circa 5.000 de lei firmei de salubrizare, potrivit sentinței.

Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă și poate fi atacată la instanța superioară.

Acuzațiile din dosar

Ancheta aparține procurorilor Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, iar acuzațiile sunt de ultraj și tulburarea ordinii și linistii publice. Unii dintre inculpați au și acuzații de distrugere sau de port și folosirea fără drept de obiecte periculoase, respectiv o praștie cu bile. Cei mai mulți au recunoscut acuzațiile și s-au justificat spunând că intenția lor a fost de a se apăra în fața acțiunilor jandarmilor. Au fost, însă, și inculpați care au negat acuzațiile sau care nu au făcut declarații.

O parte dintre inculpați sunt acuzați de procurori că au lovit sau au aruncat în jandarmi cu diverse obiecte, în timpul violențelor de la protestul Diasporei, alte persoane sunt acuzate că au dat foc unor toberoane de gunoi, iar în cazul a două persoane procurorii le reproșează că au aruncat sticle incendiare spre cordonul de jandarmi.

După protestul din 10 august 2018 au fost deschise 4 dosare penale. La sfârșitul anului trecut, Judecătoria Sectorului 1 a decis condamnarea a șapte persoane la pedepse între un an și 2 ani și 8 cu luni cu suspendare în dosarul agresiunii asupra Ștefaniei Nistor, femeia jandarm prezentă la protestul Diasporei.

Recent, DIICOT a anunțat clasarea parțială a unuia dintre ele (vezi detalii aici).

Distribuie
Tweet
Trimite pe WhatsApp

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More